Bihorenii curioşi să vadă cum se desfăşoară un concurs de golf sunt invitaţi sâmbătă la Ineu de Criş, unde clubul Rotary Oradea 1113 organizează prima ediţie a unui turneu caritabil. Rotary Golf Charity Cup a fost inclus în circuitul Carpathian Golf Tour 2017, programat de organizaţiile de profil.
Potrivit preşedintelui Rotary Oradea 1113, Békési Csaba, la concurs sunt aşteptaţi să participe circa 30 de sportivi din toată ţara. "Dorim ca această competiţie să devină un eveniment anual de anvergură care să reunească pasionaţi de golf din întreaga lume", a precizat Békési.
Banii strânşi din taxele de înscriere ale sportivilor şi din donaţii vor fi folosiţi în scop caritabil, mai precis pentru cumpărarea de table magnetice pentru cele 166 de clase de învăţământ special din Bihor. "Aşadar, beneficiarii direcţi ai acestui eveniment sunt cei 1.335 de elevi cu nevoi speciale din judeţul Bihor pentru care calitatea actului educaţional de care beneficiază va fi mult îmbunătăţit datorită dotărilor achiziţionate", a mai spus Békési.
Concursul va avea loc pe terenul de golf al Kings Land Country Club, situat la intrarea în satul bihorean Ineu. Întrucât la eveniment sunt aşteptaţi şi oameni care nu joacă golf, ci vor doar o sâmbătă în aer liber, Rotary Club Oradea 1113 a pregătit şi o serie de activităţi destinate vizitatorilor, precum lecţii de golf gratuite pentru toţi copiii prezenţi (între orele 11 şi 14), concurs pentru copii de Mini Foot Golf (între orele 14 şi 15), loc de joacă, degustare de vin şi altele. Participarea vizitatorilor la eveniment este gratuită.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.