Cristina, Andrada şi Alexandra zisă Iepurica, trei dintre concurentele care şi-au pus în plan să-l cucerească pe creatorul de modă Cătălin Botezatu în cadrul reality-show-ului "Burlacul", transmis de Antena 1, s-au luat la harţă în lipsa designerului.
Cele trei se aflau în piscină şi schimbau replici acide când au trecut la o joacă în apă. Aceasta s-a transformat, însă, într-o păruială cu zgârieturi şi îmbrânceli după ce Alexandra nu s-a lăsat scufundată în piscină.
Fetele au continuat şi după acest moment să se jignească şi să se înjure ca la uşa cortului. Totul în timp ce Botezatu se afla în Antalya cu alte patru concurente.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.