URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Octombrie 2023, 19:21

Traficanții de droguri nu vor mai putea fi condamnați cu suspendare. Proiect de lege depus după tragedia din 2 Mai

Traficanții de droguri nu vor mai putea fi condamnați cu suspendare. Proiect de lege depus după tragedia din 2 Mai foto: generic / sursa: Poliția Română, DIICOT
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Traficanții de droguri de mare risc nu vor mai putea primi pedepse cu suspendare, ci doar cu executare, dacă un proiect de lege depus miercuri în Parlamentul României va fi adoptat. De asemenea, pedepsele cu închisoarea ar urma fi mai aspre.

Anunțul privind depunerea proiectului la Camera Deputaților și solicitarea procedurii de urgență în ceea ce privește dezbaterea acestuia a fost făcut de Alina Gorghiu, ministrul Justiției și senator PNL. De altfel, proiectul a fost inițiat de Gorghiu alături de alți parlamentari PNL. 

Inițiativa vine în contextul în care se petrec numeroase incidente legate de consumul de droguri, în special în rândul tinerilor, ba chiar tragedii, cum a fost cea din stațiunea 2 Mai. Un tânăr șofer drogat, Vlad Pascu, a intrat cu mașina într-un grup de persoane care circulau în afara carosabilului. În urma accidentului, doi tineri au murit. 

„Tragediile din ultima vreme, precum cea de la 2 Mai, impun îmbunătățirea cadrului legislativ pentru a lupta eficient împotriva drogurilor. Dacă am fi avut această lege mai devreme, Roberta și Sebastian, victimele accidentului din vara aceasta produs pe fondul consumului de droguri, poate ar fi fost alături de colegii lor la facultate acum”, a transmis ministrul Justiției, într-un comunicat de presă.

Potrivit propunerii legislative, va fi eliminată posibilitatea suspendării suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și trafic internațional de droguri de mare risc, notează Digi24.ro. 

„Traficanții de droguri de mare risc nu vor mai putea scăpa de închisoare! Este răspunsul necesar față de creșterea numărului de cauze penale având ca obiect infracțiuni din sfera traficului ilicit de droguri. În acest sens, menționăm faptul că, în anul 2023, până la finele lunii septembrie, numărul de astfel de cauze de soluționat a fost de 22.135 față de 18.233 în aceeași perioada din 2022. Dintre acestea, 10.780 de cauze au fost nou înregistrate față de 8484 în aceeași perioadă a anului 2022”, se mai arată în informare.

Totodată, legea „2 Mai” prevede înăsprirea pedepselor pentru prevăzute de legea 194/2011 pentru anumite fapte de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Făptașii vor risca să primească pedepse cu închisoarea de la 3 la 10 ani, în loc de 2-7 ani, cum este în prezent. 

„Modernizarea legislației în acest domeniu este cu atât mai importantă cu cât la finalul lui 2022, Agenția UE anti-drog monitoriza 930 de noi substanțe psihoactive (NSP). Aceste substanțe chimice, realizate în laboratoare clandestine, produc efecte mult mai grave asupra sănătății decât drogurile tradiționale, iar prețul lor este mai accesibil comparativ cu cel al drogurilor de mare risc, ceea ce le face să devină atractive de experimentat pentru tineri”, a mai transmis Gorghiu.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON