URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
17 Ianuarie 2022, 17:03

Toţi preşcolarii şi elevii din Bihor merg fizic la lecţii! Prefectura anunţă că doar 28% din paturile Covid din judeţ sunt ocupate

Toţi preşcolarii şi elevii din Bihor merg fizic la lecţii! Prefectura anunţă că doar 28% din paturile Covid din judeţ sunt ocupate (foto: arhivă)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aşa cum autorităţile centrale au anunţat săptămâna trecută, începând din 17 ianuarie, scenariile de funcţionare a unităţilor de învăţământ s-au schimbat, iar prezenţa fizică a preşcolarilor şi a elevilor în sălile de clasă depinde de gradul de ocupare a paturilor destinate bolnavilor de Covid-19 din fiecare judeţ.

Pentru Bihor, asta înseamnă, deocamdată, că toate grădiniţele şi şcolile sunt deschise, întrucât doar 28% dintre paturi sunt ocupate cu pacienţi confirmaţi cu Covid-19, după cum a informat Prefectura, printr-un comunicat transmis luni.

În Bihor, sunt 492 de paturi destinate bolnavilor de Covid-19 şi încă 79 în secţiile de ATI, capacitate care poate fi extinsă la 739 de paturi pe secţii şi 82 la Terapie Intensivă.

„La data de astăzi, 17 ianuarie, în Bihor sunt 208 pacienți spitalizați în paturi Covid-19 și 27 de pacienți în paturi ATI. Din totalul de 235 de pacienți COVID-19, 13 provin din alte județe. Rezultă, astfel, că la nivelul județului Bihor gradul de ocupare a paturilor la data de astăzi este de 28%”, se arată în comunicatul Prefecturii Bihor.

Aşa cum prevede ordinul comun al ministrului Educaţiei şi al ministrului Sănătăţii, şcolile şi grădiniţele funcţionează în scenariul 1, adică faţă în faţă, dacă gradul de ocupare a paturilor Covid-19 este de maximum 75%, respectiv în scenariul 2, online, dacă mai mult de 75% dintre locurile din spitale sunt ocupate. În această situaţie, revenirea la şcoală se va face după ce gradul de ocupare scade sub 70% la nivel județean.

Gradul de ocupare a paturilor Covid-19 va fi actualizat în fiecare zi de joi pe site-ul Direcției de Sănătate Publică Bihor, www.dspbihor.gov.ro.

„Bihorul are printre cele mai multe paturi dedicate Covid-19 la nivel național, ca rezultat al eforturilor coordonate cu managerii spitalelor din județ. Cu toate acestea, pentru a ne asigura că școlile rămân deschise pentru copiii noștri, fac un apel către bihoreni să fie precauți și să respecte regulile sanitare, în contextul noului val care se prefigurează”, a declarat prefectul Dumitru Ţiplea, citat în comunicatul Prefecturii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON