Ionuț, tânărul de 25 de ani din Bratca, dat dispărut vineri după ce a plecat de acasă şi nu s-a mai întors, a fost găsit sâmbătă după prânz de una dintre echipele de poliţişti porniţi în căutarea lui. El se afla pe un deal din apropierea cimitirului, în stare de inconştienţă.
„Sâmbătă, 2 martie a.c., în jurul orei 14.13, în urma amplelor acțiuni de căutare și a investigațiilor efectuate pentru găsirea bărbatului de 25 de ani, din localitatea Bratca, județul Bihor, care a plecat voluntar de la domiciliu, în cursul zilei de 1 martie a.c., acesta a fost găsit de una dintre echipele de căutare, formată din polițiștii ai Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, alături de un student de la Academia de Poliție Alexandru Ioan Cuza București, aflat în practică la această structură”, se arată într-o informare trimisă de comisar-șef Alina Fărcuța, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.
Tânărul a fost găsit „într-o zonă deluroasă a localității Bratca, cu vegetație înaltă, în apropierea cimitirului din localitate”, conform aceleiași surse.
El a fost dus la spital. „În momentul în care a fost găsit, bărbatul se afla în viață, în stare de inconștiență, acesta fiind preluat de echipaje medicale și transportat, de urgență, la spital, pentru investigații și îngrijiri medicale. În prezent, nu există suspiciunea ca bărbatul să fi fost victima vreunei infracțiuni”, arată reprezentanta Poliției Bihor.
Alături de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în amplele acțiuni de căutare a persoanei au fost implicați și polițiști de la Poliția orașului Aleșd și de la Secția nr.1 de Poliție Rurală Borod din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
„Totodată, pe această cale, mulțumim comunității locale și localnicilor din localitatea Bratca, județul Bihor, care s-au implicat, ca voluntari, în activitățile de căutare a persoanei, precum și pompierilor și jandarmilor bihoreni, care au participat, de asemenea, la acțiunile derulate pentru găsirea bărbatului. Menționăm că activitățile derulate de polițiștii bihoreni pentru găsirea persoanei au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române”, mai transmite IPJ Bihor.
Pentru căutarea bărbatului au fost folosite 4 drone, inclusiv pe timp de noapte.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.