Un TIR cu o încărcătură de aproximativ 20 de tone s-a răsturnat, vineri seară, în sensul giratoriu de lângă Cimitirul Municipal, după ce şoferul nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi autovehiculul a intrat în balans.
"Din primele cercetări, se pare că un autotren care circula pe centura Oradea, din direcţia DN 79 către Cluj, ajungând în sensul giratoriu de la intersecţia cu strada Umbrei, din cauza vitezei neadaptate la configuraţia drumului, a pierdut controlul asupra direcţiei, răsturnându-se pe banda 1 a sensului de deplasare", a explicat inspectorul Sorin Indrieş, care a coordonat cercetările la faţa locului.
Şoferul nu a fost rănit. TIR-ul transporta borcane, iar încărcătura, de circa 20 de tone, s-a risipit în cea mai mare parte pe şosea.
Pentru a preveni izbucnirea unui incendiu, dat fiind că o parte din combustibil s-a scurs pe şosea, la faţa locului s-a deplasat şi un echipaj de pompieri. Militarii au intervenit doar pentru înlăturarea efectelor scurgerii de combustibil, împrăştiind nisip pe şosea.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.