Potrivit coordonatorului proiectului, Paul Iacobaş, proiectul în valoare de 14.300 de lei are două părţi: o tabără pentru tinerii orădeni, respectiv implicarea lor în organizarea unui festival rural.
Astfel, 20 de elevi şi studenţi orădeni vor merge într-o tabără în Situl Natura 2000 Defileul Crişului Repede - Pădurea Craiului, cu scopul de a intra în vorbă cu sătenii bihoreni. "Vor aplica interviuri localnicilor, întrebându-i despre percepţia lor vizavi de protecţia mediului, cum văd ei dezvoltarea zonei ce face parte dintr-o arie protejată. În baza informaţiilor adunate, vor face un raport sociologic, care va fi baza pentru viitoare activităţi ale custodelui în zonă", a explicat Iacobaş pentru BIHOREANUL.
Din cei 20 de tineri, 5 vor participa şi în a doua parte a proiectului, mai precis, la sfârşitul lunii septembrie, vor fi implicaţi în organizarea celei de-a doua ediţii a festivalului "Straiţa plină" de la Roşia, unde se reunesc mici producători din zonă.
"Ne-am dori să putem închega un grup de 15 persoane care să se constituie în "Clubul Prietenii Pădurii Craiului", care pe viitor ar urma să realizeze proiecte specifice activităţilor de protecţie a sitului", a mai spus Iacobaş.
Tinerii implicaţi în proiect vor fi selectaţi de ONG din rândul voluntarilor care au mai colaborat cu asociaţia.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.