La Universitatea din Oradea debutează, marţi, prima sesiune de admitere din 2013. Cele 15 facultăţi orădene oferă 8.220 de locuri la licenţă şi la masterat, din care sunt bugetate 1.550 de locuri de la studii de licenţă şi alte 700 de la masterat. "Fiecare facultate are calendarul său specific, dar sperăm să încheiem admiterea de vară pe 2 august", a declarat rectorul Constantin Bungău miercuri, într-o conferinţă de presă.
Candidaţii trebuie să plătească o taxă de înscriere de 150 de lei, iar dosarul şi-l vor depune direct la facultatea pe care doresc să o urmeze.
Totuşi, rectorul nu-şi face speranţe că la Universitatea orădeană vor năvăli studenţii. "Nu vom acoperi întreaga capacitate. Anul trecut aproximativ 3.550 de studenţi au fost admişi în iulie şi septembrie. (...) N-ar trebui să fie o diferenţă faţă de anul trecut. Sper să nu avem o supriză negativă", a spus Bungău. Altfel spus, rectorul speră că Universitatea va avea măcar acelaşi număr de studenţi ca în precedentul an universitar, chit că anul acesta procentul de promovare a Bacalaureatului este mai mare.
O problemă ar putea să derive din slaba promovare a Universităţii din Oradea. Tradiţionala Caravană UO, care se plimba pe la liceele din Bihor şi din judeţele învecinate pentru a convinge liceenii să aleagă o facultate din Oradea, nu s-a mai ţinut. "Caravana nu a avut efectul dorit, prin numărul foarte mic al liceenilor care au participat la aceste întâlniri", a explicat rectorul. În locul caravanei, Bungău susţine că a preferat promovarea online. Asta înseamnă că, aşa cum era şi firesc, pe site-ul Universităţii au apărut toate informaţiile legate de admitere.
De asemenea, fiecare facultate are parte de propriul clip video de prezentare, postat pe acelaşi site, însă într-un loc nu foarte vizibil, astfel încât e greu de crezut că vizitatorii site-ului văd aceste videoclipuri. Chiar dacă intenţia este lăudabilă, clipurile nu sunt altceva decât nişte discursuri înregistrare, de 5-7 minute, ale decanilor, prodecanilor ori a unor şefi de departament, iar în cazul unora dintre ele şi calitatea grafică lasă de dorit.
Lipsa unor acţiuni de promovare a Universităţii o recunoaşte şi rectorul Constantin Bungău. "N-am făcut suficient, se poate face mult mai mult. Ne-a reţinut bugetul, fondurile de care dispunem în zona de promovare", a explicat rectorul. În acelaşi timp, Bungău susţine că nici nu s-a pus problema distribuirii de pliante ori de flyere, pentru că "vreau să ne adresăm în primul rând celor care pot să facă studenţie, nu doar celor care vor". Altfel spus, Universitatea caută studenţi care să se ţină de şcoală, nu dintre cei atraşi de ideea de a face o facultate, dar care nu fac faţă mai mult de un an.
Întrebat de BIHOREANUL ce ar trebui să-l convingă pe un absolvent de liceu din judeţul Sălaj să aleagă Universitatea din Oradea în locul uneia din Cluj Napoca, rectorul a recunoscut că un astfel de răspuns e greu de dat. "Avem programe de studii pe care Clujul nu le are, cum este Silvicultura. De asemenea, avem programe de studiu similare din punct de vedere al pregătirii", a declarat Bungău. Între programele similare, rectorul a spus că balanţa ar trebui să încline spre Oradea pentru că este un oraş mai frumos. "Universitatea din Oradea e la graniţa de vest, într-o zonă mult mai frumoasă, şi are un campus mult mai frumos", a spus Constantin Bungău.
Află mai multe informaţii despre admiterea la Universitatea din Oradea pe site-ul www.uoradea.ro!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.