URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
26 Februarie 2019, 11:19

Termoficare Oradea, amendată cu 80.000 lei pentru poluare şi folosirea unui cazan neautorizat

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Termoficare Oradea a fost sancţionată, luni, de Garda de Mediu cu două amenzi în valoare de câte 40.000 lei pentru depăşirea limitelor maxime de noxe emise şi păstrarea în funcţiune a vechiului cazan pe gaz care nu este autorizat.

"Obligaţia societăţii Termoficare, în baza autorizaţiei de mediu integrate, este de a transmite trimestrial şi apoi anual raportul privind emisiile de gaze. În urma raportului, am făcut o inspecţie comună cu Agenţia pentru Protecţia Mediului, în prezenţa reprezentanţilor unităţii. În baza raportului am constat depăşiri ale limitelor maxime de noxe admise şi faptul că a funcţionat inclusiv vechiul cazan pe gaz, care nu este autorizat", a declarat pentru BIHOREANUL, directorul Gărzii de Mediu Bihor, Mihai Togor.

Pe lângă cele două sancţiuni aplicate, inspectorii de mediu au dispus închiderea grupului IMA 1 (Instalații mari de ardere 1, parte integrată a noului CET), din care face parte cazanul pe gaz.

Potrivit legislaţiei, Termoficare are la dispoziţie 15 zile pentru plata a jumătate din minimul amenzii sau contestarea acesteia în instanţă.

Magnet pentru amenzi

CET-ul orădean a fost amendat şi anul trecut cu 30.000 lei pentru menţinerea în funcţiune a vechiului cazan pe gaz, iar Garda de Mediu a dispus ca măsură complementară închiderea acestuia.

Termoficare a contestat sancţiunea, iar instanţa a dispus aplicarea amenzii, dar suspendarea măsurii de închidere a cazanului.

Vechiul cazan pe gaz, care nu poate fi autorizat fără investiţii consistente, a fost păstrat în funcţiune de către conducerea Termoficare în paralel cu noua turbină pe gaz produsă de General Electric pentru că, spre deosebire de alte instalaţii, produce în paralel atât energie termică cât şi energie electrică.

La sfârşitul anului trecut muncipalitatea a anunţat că va achiziţiona în 2019 un grup energetic nou pentru a înlocui vechiul cazan din 1967.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Mediu
E clar ca Termoficare e in culpa ca nu a luat masuri de inlocuire a cazanului respectiv dar e foarte ciudat ca Termoficare Oradea are cele mai mari amenzi din tara, in conditiile in care este unul dintre cele mai performante CET-uri. Cand se lucra pe carbune si era in ceata jumatate din oras primeau niste avertismente. Acum ca tot combustibilul e gaz ploua cu amenzi pt noxe. Dar tinand cont ca Garda de Mediu e "rosie" iar la Oradea e Bolojan, nu trebuie sa ne miram.
Postat 26 Februarie 2019, 16:07 de andy
Gaze
Ce poate fi atit de poluant la un cazan pe gaz?? Gazul arde fara mari complicatii si fara poluare, cu eficiente de peste 90%.Garda de mediu bihor ar putea da un shutdown la jumate de tara.Astea-s sicane intre EI, pentru amuzamentul nostru...
Postat 26 Februarie 2019, 12:00 de excalibur
Intrebare: CINE
CINE suporta amenda? Cine plateste amenda? Eu cred ca hadministratorul, menajerul falimentator de CET-uri trebuie sa plateasca amenda, nu eu, nu tu, nu noi! Daca o plateste firma cu capital de stat atunci amenda se plateste din taxe si impozite platite de tine oradeane beneficiar sau nu de "bucuriile" termoficarii! Ramane deschisa intrebarea pentru bolovan si falimentator: pe ce filiera a ajuns falimentatorul de CET-uri din celalat capat de tara menajer la termoficare in Oradea? Pe filiera statului paralel pnl? Acum vedem si simtim "capacitatile" lui de falimentare, le simtim si noi si "simturile" noastre sunt abia la inceput. Urmeaza in curand plata mentenantei la racheta, un mizilic de cateva milioane de euroi pe an! Un mizilic!
Postat 26 Februarie 2019, 11:50 de scortosul
nu conteaza
Nu conteaza! Noi avem salarii asa de uriase in ultima vreme ca le putem plati intr-un an! Nu conteaza... stati relac, mai vine scumpirea gigacaloriei inca o data... :))) Mai bine mutati-va in afara orasului :)
Postat 26 Februarie 2019, 11:34 de Timea
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8595 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON