Pe 6 noiembrie, etnologul Tereza Mózes împlineşte 100 de ani, motiv pentru care Muzeul Ţării Crişurilor se pregăteşte să o aniverseze. Având o biografie complexă, aceasta şi-a trăit suferinţele, bucuriile, chinurile şi împlinirile fără jumătăţi de măsură, lucrând în instituţia muzeală timp de mai mulţi ani.
Tereza Mózes este născută în 1919, în Şimleul Silvaniei, iar la o vârstă încă fragedă s-a mutat în Oradea cu întreaga familie. A primit o educaţie strict evreiască, mai apoi terminând la liceul "Oltea Doamna". În 1944 a stat în ghetoul orădean, iar apoi a trecut prin lagărele din Auschwitz, Riga Spilva, Kaiserwald, Stutthoff, Gutau, unde şi-a pierdut o parte din familie. După eliberarea din ultimul lagăr de concentrare în care a fost deţinută s-a hotărât să se întoarcă în România.
Şi-a luat licenţa în etnografie în Cluj şi titlul de doctor în Bucureşti, cu o teză despre portul popular din nord-vestul Transilvaniei. Nu a ales întâmplător etnografia, specialitate căreia îşi va dedica întreaga viaţă, în paralel cu cercetările privind istoria evreilor din vestul României şi mai cu seamă Oradea.
Încă din tinereţe fusese fascinată de artă, de meşteşugurile populare, a căutat mereu spiritul locului, a căutat mereu spaţiile de întâlnire ale tuturor culturilor care se regăsesc în Ţara Crişurilor. Pentru Tereza Mózes, expresivitatea populară nu a avut niciodată naţionalitate. Nu a făcut cu nicio ocazie vreo diferenţiere între obiectele care ieşeau din mâinile ţăranilor români, maghiari ori slovaci. A intuit atât universalitatea, cât şi specificitatea zonei – fără ierarhizări, fără evidenţieri care să nu aibă strict temei ştiinţific.
Între 1955-1964 a fost directoarea Casei Regionale a Creaţiei Populare Crişana, timp în care a stăruit să salveze meşteşugurile tradiţionale din toate zonele etnografice de aici (Crişul Alb, Crişul Negru, Crişul Repede, Crasna – Barcău). La fel a procedat şi atunci când a contribuit la crearea Secţiei de etnografie a Muzeului Ţării Crişurilor (pe care a şi condus-o), care a ajuns să deţină acum un patrimoniu format din peste 20.000 de obiecte – mobilier ţărănesc, ceramică, textile de interior, o colecţie de icoane şi obiecte de cult, o alta de ouă încondeiate, costume populare româneşti, maghiare, slovace, germane – multe dintre ele aduse prin forţe proprii.
Rolul său a implicat punerea în operă a depozitelor secţiei, cele mai moderne la vremea realizării lor, şi a expoziţiei permanente, ce a rezistat până la închiderea Muzeului Ţării Crişurilor din Palatul Baroc (2006).
Ca un ultim gest de generozitate faţă de oraşul în care a suferit, dar în care, după propria mărturisire, a cunoscut şi fericirea, şi-a donat o parte din imensa bibliotecă de etnografie şi artă Muzeului Ţării Crişurilor, iar o altă parte, de medicină în principal, Bibliotecii Judeţene şi a donat colecţia de ceramică românească şi universală instituţiei unde a lucrat până la pensionare, în 1975. Un act de generozitate izvorât, şi el, din încrederea în oameni, din convingerea că volumele şi obiectele adunate în zeci de ani vor folosi şi altora pentru a pricepe rosturile lumii.
Prin urmare, Muzeul Ţării Crişurilor a pregătit un volum omagial cu titlul "In honorem. Centenar Tereza Mózes. Destin uman şi profesional", ce va fi prezentat în curând de către instituţie.
Cartea conţine o bio-bibliografie selectivă a persoanei omagiate, lucrări ştiinţifice ale unor muzeografi şi cercetători, precum şi un "Album sentimental" cu imagini de arhivă şi recente din activitatea Terezei Mózes. MŢC urmează să anunţe data lansării.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.