URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 APRILIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La cât de mult suntem noi iubiți de autoritățile centrale, Bihorul ar putea liniștit să-și declare autonomia. Avem în lucru o autostradă care nu se mai termină, iar ministrul Transporturilor își permite să nu dea ordin de începere a lucrărilor la un tronson, numai pentru că are niște polițe de plătit unui constructor. Despre linia ferată Oradea - Cluj, și implicit spre București, ce să mai zicem? Specialiștii au arătat că gradul de realizare a investiției de 2 miliarde de euro este ceva mai mare decât o alcoolemie de Vaslui.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea arată bine, nu doar în comparație cu alte surate românești, ci și cu orașe de talia ei din Vest. În multe locuri chiar superb, binemeritându-și magnetismul din clipurile turistice și „nielcoșagul” cu care unii localnici o laudă pe rețelele sociale. Baiu-i purtarea altora dintre cei care o locuiesc.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota la alegerile prezidențiale din luna mai? (Candidații sunt enumerați în ordinea de pe buletinele de vot)












De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută arătam că nu există nicio reglementare legală privind modul în care pot fi gestionate parcările private în România. Pornind probabil de la această realitate, în data de 31 martie a.c. a fost înregistrată la Senatul României o propunere legislativă semnată de mai mulți senatori și deputați prin care se urmărește definirea și reglementarea parcărilor private. Cum anume?
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
03 Septembrie 2020, 09:20

Țepar de marcă: Orădeanul care s-a înstăpânit pe marca Arsenie Boca are noi probleme penale

Țepar de marcă: Orădeanul care s-a înstăpânit pe marca Arsenie Boca are noi probleme penale (sursa foto: G4media.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Devenit celebru după ce s-a înstăpânit pe numele şi imaginea celui mai faimos călugăr ortodox, Arsenie Boca, în încercarea de a scoate bani din asta, orădeanul Alexandru Andor are mari belele.

"Rebotezat" acum după numele nevestei, din Andor în Talpoş, bărbatul a fost deja trimis în judecată pentru afaceri evazioniste făcute prin firme înfiinţate pe numele altora, iar banii câştigaţi i-a dirijat prin conturi până li se pierdea urma.

Aceeaşi reţetă pare că a aplicat-o şi într-un alt caz, mai nou, aflat în atenţia poliţiştilor de investigare a fraudelor, care l-au şi chemat, zilele trecute, alături de patronii "de paie", ca să-l pună sub învinuire.

Deocamdată, însă, n-a fost să fie deocamdată, căci Alexandru (Andor) Talpoş s-a ofuscat, publicând o scrisoare deschisă pe un site PSD-ist, în care zice ca refuză să dea orice declaraţie, pe motiv că ar fi victima unei conspiraţii. Vorba aia, Dumnezeu nu bate cu bota...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
ping pong
s-a suparat patriarhul si joaca ping-pong cu el. asa-i trebuie daca a fost lacom si nu stie cu cine s-a pus )))
Postat 03 Septembrie 2020, 20:23 de roger
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3291 RON
  • 1 EUR = 4.9774 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON