Statul Român începe să plătească pentru concesiile imense pe care i le-a făcut Bisericii Ortodoxe Într-un stat declarat laic, BOR a primit în ultimii 30 de ani nişte privilegii imense, nu numai financiare, care i-au permis să ajungă o organizaţie ce funcţionează acum după propriile legi, respectându-le pe cele ale statului doar când acestea îi convin.
Ieşirile publice recente ale arhiepiscopului Tomisului, Teodosie, sunt nişte consecinţe fireşti ale slăbiciunii Statului Român şi a instituţiilor sale în faţa Bisericii Omniprezente Române Cum bine ştim, în România nu se câştigă alegeri fără ajutorul făţiş (şi complet ilegal) al popii din sat, aşa că, odată ajunşi la putere, politicienii tac şi le înghit prelaţilor derapajele, lăsându-i să se transforme în monştri mai presus de orice.
Să nu uităm că avem de-a face cu un grup profesional predispus din start la dezvoltare personală mult peste legile fizicii în vigoare Atunci când îţi petreci toată viaţa printre fiinţe supra-naturale, care fac minuni mai ceva ca în desenele animate, e oarecum firesc ca, după un timp, să te consideri şi tu la fel şi să procedezi în consecinţă.
Că puterea corupe o ştie toată lumea Dar în BOR, puterea naşte nişte dictatori mult mai periculoşi, care se consideră pe jumătate sfinţi Spre deosebire de politicieni, care sunt obişnuiţi cu critica şi cu opoziţia, şefii cultelor nu tolerează deloc părerile contrare şi îi afurisesc cu sete pe cei care le pun la îndoială părerile sau, mai rău, autoritatea.
Aşa că, atunci când trebuie să respecte nişte reguli sanitare în plină pandemie, preferă să ameninţe cu revolta şi revoluţia statul care, în numele libertăţii religioase, le dă salarii şi le finanţează construcţia de oribile catedrale pentru mângâierea ego-urilor defecte Pe toţi cei care îi critică îi declară fraţi cu dracu' şi reclamă o conspiraţie imensă împotriva sfintei bisericii, doar fiindcă au uitat că, înainte de toate, sunt şi ei cetăţeni.
Teodosie i-a scris premierului că aceia care interzic mersul la peştera Sfântului Andrei se închină unei "ştiinţe absurde", probabil aceeaşi ştiinţă absurdă la care toţi colegii dumnealui merg fuga-fuguţa atunci când îi apucă durerea de şale Acesta este respectul pe care personalităţile supra-dezvoltate hrănite cu mir şi tămâie îl acordă celor care încearcă să le mai stăvilească delirul religios de dragul sănătăţii publice!
Teodosie Show a continuat: "Ce veţi face? Ne veţi bate, amenda, aresta şi executa pe toţi cei care vom merge să ne rugăm la mănăstirea Sf Apostol Andrei în ziua prăznuirii sale?" Bravo, popică! Dacă aş fi în locul lui Orban, ţi-aş răspunde aşa: "Nu vă vom aresta, nici executa, Înalt Preasfinţia Voastră, doar vă vom trage nişte şuturi în cur, ca să vă amintiţi că sunteţi doar oameni şi că nimeni nu e mai presus de lege Aşa să vă ajute Dumnezeu!".
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.