Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor anunţă că organizează, joi, un nou târg al locurilor de muncă, în cadrul căruia îşi vor prezenta ofertele peste 50 de angajatori. La eveniment este aşteptată şi Raluca Turcan, ministrul Muncii.
"Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor vine şi de această dată atât în sprijinul persoanelor în căutarea unui loc de muncă, cât şi în a celor care doresc să-şi schimbe locul de muncă, prin organizarea Bursei Generale a Locurilor de Muncă. Evenimentul va avea loc în data de 16.09.2021 la Arena "Antonio Alexe" din Oradea, Str. Cazaban nr.3", au transmis, luni, reprezentanţii AJOFM Bihor.
Potrivit acestora, cei peste 50 de angajatori vor oferi un număr de aproape 1.200 de locuri de muncă din care 121 sunt pentru studii superioare.
Târgul se va desfăşura între orele 10 şi 16, iar AJOFM Bihor va oferi servicii de informare şi consiliere, formare profesională şi servicii de redactare CV la faţa locului.
Potrivit surselor BIHOREANULUI, la eveniment urmează să îşi facă apariţia şi Raluca Turcan, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, care se va afla în Oradea şi pentru a participa la o conferinţă internaţională tot pe tema pieţei muncii, organizată de AJOFM printr-un proiect european.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.