Începând de luni, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor are un nou şef. Un ordin care a ajuns vineri seară în instituţie a informat că ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, l-a numit inspector şcolar general pe profesorul Horea Abrudan, până acum adjunct în cadrul IŞJ.
Demisie din concediu
Informaţia, aflată de BIHOREANUL din surse neoficiale, a fost confirmată sâmbătă chiar de noul şef al IŞJ Bihor. „Aseară a venit o decizie de încetare a detaşării pentru domnul Blage şi un ordin de ministru pentru numirea mea, începând din 16 august”, a declarat Abrudan pentru BIHOREANUL.
Întrebat dacă a fost comunicat şi un motiv pentru această schimbare, noul şef al IŞJ Bihor a spus că nu are prea multe detalii. „Pe document scrie doar că la cerere, mai multe informaţii nu am. Domnul Blage este în concediu, şi eu am fost în concediu până joi, aşa că nu am vorbit cu dumnealui”, a mai spus Horea Abrudan.
Contactat de BIHOREANUL, Blage nu a răspuns apelului telefonic, dar printr-un mesaj a lămurit că el a decis să renunţe la conducerea Inspectoratului Şcolar.
„Mi-am dat demisia. De luni îmi încetează detașarea. Îmi voi continua concediul până la 1 septembrie, după care mă întorc la Colegiul Economic Partenie Cosma”, a transmis profesorul, care anterior ocupa funcţia de director al acestei şcoli.
Blage nu a dorit să precizeze motivele demisiei, promiţând că mai multe informaţii va oferi când va reveni din vacanţă.
În conflict cu colegii de partid
Noul şef al IŞJ Bihor, Horea Abrudan (foto), este profesor titular de matematică la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul. El a fost numit inspector general adjunct în 2020, după ce anterior, vreme de câţiva ani, a fost inspector responsabil de managementul resurselor umane.
Membru PNL Bihor, el a fost în cărţi să fie numit şef al Inspectoratului Şcolar şi anul trecut, dar până la urmă preşedintele organizaţiei, Ilie Bolojan, l-a recomandat pe Virgil Blage, un liberal cu ştate vechi.
Numit în mai 2020, mandatul lui Blage la conducerea IŞJ Bihor n-a fost lipsit de controverse, el intrând în conflict cu unii directori de şcoli din Oradea.
În luna iunie, la propunerea lui Blage, Consiliul de Administraţie al IŞJ Bihor l-a demis din funcţie pe directorul Colegiului Naţional Emanuil Gojdu, ceea ce a declanşat proteste de stradă ale elevilor şi profesorilor. Florin Nicoară a fost reinstalat director de judecători, după ce a contestat în instanţă demiterea şi a cerut suspendarea deciziei până la judecata de fond, proces care se va relua în toamnă.
Blage şi Nicoară s-au acuzat reciproc de ilegalităţi, iar la cererea şefului IŞJ Bihor, corpul de control al Ministerului Educaţiei a şi făcut verificări în Colegiul Gojdu, privind transferurile unor elevi. Concluziile nu au fost făcute publice până în prezent.
Scandal cu iz penal
Un alt director cu care Virgil Blage a intrat în conflict este Iulius Timar (foto), de la Colegiul Naţional Onisifor Ghibu. După ce a fost sancţionat cu o observaţie scrisă, Timar a acuzat că a fost nedreptăţit şi că este sabotat, pentru a nu se putea înscrie la concursul pentru conducerea IŞJ, dacă Ministerul îl va organiza în acest an. Şi această sancţiune este acum judecată de magistraţi, la fel cum a ajuns şi pe masa Colegiului de Disciplină al Ministerului Educaţiei, care i-a dat dreptate lui Timar.
În plus, Blage a scos la iveală şi că şcoala a obţinut pe nedrept titulatura de colegiu naţional, motiv pentru care a anunţat că va propune retrogradarea ei la statutul de liceu. În acest context, Timar l-a catalogat „analfabet funcţional”, spunând că nu înţelege legislaţia şi că, în realitate, şcoala îndeplineşte criteriile pentru a fi colegiu.
Nu îl ultimul rând, Blage este cel care a făcut o plângere penală după ce a depistat nereguli la Şcoala Gimnazială Avram Iancu. Aşa cum BIHOREANUL a scris în exclusivitate, directoarea Gheorghina Bîrlădeanu a demisionat în timpul controlului, iar ulterior şeful IŞJ Bihor a depistat că unitatea de învăţământ folosea o ştampilă falsă, motiv pentru care a cerut procurorilor să verifice situaţia. Bîrlădeanu a refuzat să explice situaţia, refugiindu-se în concediu medical.
Rămâne de văzut, aşadar, cum va gestiona succesorul lui Blage aceste scandaluri neîncheiate.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.