La finalul acestei săptămâni, teatrul de vară al Cetăţii Oradea va găzdui spectacolul "Suflet românesc, atunci şi acum", cu Ansamblul Icoane şi Ioan Bocşa. Evenimentul va cuprinde şi o proiecţie cinematografică "despre muzica poeziei şi poezia muzicii".
Spectacolul "Suflet românesc, atunci şi acum" va avea loc vineri, 13 august, de la ora 20. Prima parte va cuprinde un concert susţinut de Ansamblul Icoane, alături de Trio transilvan (cetera, contra, gorduna), sub conducerea maestrului Ovidiu Bartaş, de actorul Ioan Josan şi de solistul Ioan Bocşa, care va avea şi rol de moderator.
De la ora 21, va avea loc proiecţia poemului cinematografic "Suflet românesc, atunci şi acum".
Ansamblul „Icoane“ are în componenţă un grup vocal de fete și unul de băieţi, un grup mixt, un trio transilvan şi interpreţi individuali. Acesta își propune să restaureze sonor unele producții muzicale tradiţionale arhaice, preluate din colecţii şi fonoteci sau culese direct din zone ale ţării unde încă folclorul se mai practică după ritualuri străvechi.
Accesul la evenimentul organizat de Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (Visit Oradea) este gratuit.
Conform normelor în vigoare, evenimentul este disponibil atât pentru persoanele vaccinate, cât și pentru cele care pot prezenta un buletin de testare rapidă efectuat în ziua evenimentului sau un test PCR cu rezultat negativ în ultimele 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid, nu mai vechi de 48 de ore.
Spectatorii trebuie să meargă cu certificatele de vaccinare/testare printate.
Au acces și persoanele care au trecut prin boală într-un interval de cel mult 180 de zile. Eventualele modificări legislative vor fi comunicate ulterior de către organizatori.
Minorii sunt exceptați de la prezentarea dovezilor medicale de orice fel.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.