Studenţii Universităţii din Oradea care nu vor promova primul examen susţinut pentru finalizarea studiilor vor trebui să plătească cea de-a doua examinare. Până acum, ei plăteau doar cea de-a treia examinare, având primele două examene gratuite.
Din următorul an universitar, însă, pentru a susţine a doua oară examenul de licenţă sau de dizertaţie, studenţii orădeni vor plăti câte 500 de lei. Decizia a fost luată de senatorii Universităţii din Oradea, în şedinţa de luni.
Pentru studenţii din afara Universităţii, dar care susţin examenul aici, taxa de examinare este de 1.200 de lei.
Tot luni, senatorii Universităţii au decis să modifice regulamentul de transfer al studenţilor orădeni, dându-le acestora posibilitatea să se transfere de la o specializare la alta doar în limita locurilor disponibile. Altfel spus, dacă la specializarea unde studentul vrea să se transfere toate locurile sunt deja ocupate şi niciun student nu se retrage, transferul nu se va putea realiza.
Pe de altă parte, Senatul universitar a decis şi să introducă un examen nou pentru studenţii de la Medicină în limba engleză. La finalul anului II de studiu, aceştia vor trebui să dea un examen de limba română, ca să dovedească faptul că ştiu vorbi româneşte. "Aceşti studenţi au încă din anul I disciplina de limba română în planul de şcolarizare, aşa că au doi ani în care să înveţe limba înainte să dea examenul", a explicat, pentru BIHOREANUL, Marius Ţepelea, şeful Comisiei pentru Probleme Sociale şi Studenţi din cadrul Senatului Universităţii.
Examenul a fost introdus la sfârşitul anului II, pentru că din următorul an studenţii au şi discipline clinice, astfel că trebuie să poată comunica cu pacienţii.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.