URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Iulie 2021, 19:21

Street FOOD Festival, între 22 şi 25 iulie în Oradea, cu concerte Robin and the Backstabbers şi Byron

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cetatea Oradea va găzdui, în perioada 22-25 iulie, o nouă ediţie a Street FOOD Festival, un eveniment care aduce în oraş food truckuri cu preparate din bucătăria internaţională, precum şi concerte. 

Festivalul va fi organizat din nou de Why Not & Flavours, alături de Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (APTOR), după o pauză de doi ani din cauza pandemiei. 

"Conceptul evenimentului din acest an e Yummy & Yay, ceea ce promite o colecţie mare de experienţe, atât culinare cât şi legate de activităţi distractive sau de programul artistic", se arată într-un comunicat al organizatorilor. 

Ediţia din 22-25 iulie va programa şi concerte. Vineri seara în faţa publicului vor fi Lucia şi Kryptonite Sparks, sâmbătă vor urca pe scenă Baby Elvis şi Robin and the Backstabbers, iar duminică va fi rândul celor de la Dimitri's Bats şi Byron. 

"Alături de artişti, truck-urile vor fi şi ele vedetele festivalului, aşa cum e normal la Street FOOD Festival. Organizatorii promit un mix impresionant de arome specifice bucătăriei internaţionale şi o gamă largă de băuturi reci, ideale pentru serile de weekend din mijlocul verii. Dacă ţi-e dor de preparatele tale preferate, sigur le vei regăsi în oferta culinară, iar dacă vrei să încerci ceva nou, vei avea din ce să alegi", mai transmit organizatorii. 

Intrarea la festival este liberă, dar condiţionată de respectarea unor măsuri.

"Accesul la eveniment este permis doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS CoV 2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau pentru persoanele care prezintă testul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS CoV 2 nu mai vechi de 72 de ore", mai arată comunicatul. 

De asemenea, accesul va fi permis şi persoanelor care, contra cost, vor efectua un test Rapid Antigen non-invaziv, iar rezultatul va fi negativ. Testarea se face la punctul special amenajat la intrarea în festival, în curtea mare a Cetăţii. Accesul copiilor însoţiţi, cu vârsta de până la 16 ani (inclusiv), nu este condiţionată de vaccin sau test.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
v-ati dat iar cu firma in cap
Cred ca va luat virusu mintile. Da eu va inteleg. Dupa 1 an si ceva in care zilnic ati fost bombardati psihic pe toate posturile de televiziune si radio cu mesaje alarmiste de frica, propaganda si minciuni reactia celor firavi la minte este perfect normala.
Postat 16 Iulie 2021, 23:21 de User anonimizat
fiasco
Regulile voastre covidutze va garanteaza esecul. La un procent de 30% din populatie vaccinata calculati si voi. Nu trebuie sa fi expert in economie.
Postat 16 Iulie 2021, 22:32 de testtest
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8595 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON