URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
08 Decembrie 2021, 11:31

Stratul de zăpadă a crescut în staţiunile montane din Bihor. Salvamontiştii vă recomandă să fiţi precauţi, când urcaţi la munte

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ninsorile au continuat în zona montană din Bihor, astfel că în staţiunile Vârtop, Padiş şi Stâna de Vale stratul de zăpadă a ajuns la 20 de centimetri grosime, iar la altitudini de peste 1.300 de metri are circa jumătate de metru.

„În zonele unde vântul a viscolit zăpada (de regulă la limitele dintre pădure și golul alpin) și pe jgheaburi, grosimea stratului de zăpadă poate ajunge până la 70-80 de cm, pe alocuri formând şi cornişe”, a transmis serviciul Salvamont-Salvaspeo Bihor.

Totuşi, instalaţiile de telescaun de pe pârtiile de schi încă n-au fost pornite, aşa că iubitorii de zăpadă pot doar să se dea cu sania sau pur şi simplu să se bucure de o plimbare „albă”.

La Vârtop (foto sus), camerele de supraveghere arată că pârtia este complet acoperită de alb, dar la Stâna de Vale (foto jos), unde există o cameră web lângă pârtie, se vede cum un utilaj a trecut peste zăpadă şi a lăsat urme în noroi, semn că stratul de nea nu era foarte mare. Aici a mai fost amenajată o pârtie nouă, dar care încă nu este omologată.

Sfaturi de la Salvamont

E de aşteptat ca în perioada următoare tot mai mulţi turişti să se îndrepte spre zona montană. Salvamontiştii le cer tuturor bihorenilor care urcă la munte să fie prudenți, să aibă echipamente adecvate şi să nu ignore nicio măsură de siguranţă.

În primul rând, turiştii trebuie să ţină cont de atenționările de vreme rea și să nu se hazardeze pe traseele montane care urmăresc crestele montane, pentru că, din cauza vizibilității scăzute orientarea poate fi dificilă, iar marcajele turistice pot fi acoperite de zăpadă. Ei trebuie să fie echipaţi corespunzător, astfel încât să nu sufere de hipotermie sau degerături, şi să ţină cont de faptul că zilele sunt mai scurte, iar timpii de parcurgere a unui traseu în condiţii de iarnă se pot dubla faţă de informaţiile de pe tablele indicatoare.

Lanternele frontale sunt obligatorii pentru turiştii care merg pe munte, la fel cum aceştia trebuie să aibă telefoanele încărcate.

„Pentru cei care se aventurează în afara staţiunilor turistice, le recomandăm să aleagă trasee pe măsura pregătirii, utilizând echipament corespunzător, să se informeze, în prealabil, în privinţa traseelor și condiţiile de parcurgere în regim de iarnă a acestora. Pentru zona montană a judeţului Bihor aveţi posibilitatea să vă informaţi în privinţa traseelor şi puteţi să descărcaţi trackurile traseelor turistice de pe siteul www.salvamontbihor.ro, secţiunea trasee turistice”, a mai transmis Salvamont.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON