URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 03 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
Scandalul începutului de an este, în Oradea, conflictul preotului Ciprian Mega cu episcopul Sofronie Drincec, unul în care ortodocșii, și nu doar ai locului, se împart de o parte și de alta. Preotul, suspendat de la amvon pentru o lună, dar și de la șefia parohiei, iar în plus trimis în „cercetare disciplinară bisericească” cu riscul caterisirii, își acuză ierarhul de păcatul sodomiei, căci l-ar prigoni de dragul unui consilier „iubit”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
23 Octombrie 2024, 17:03

Strada Avram Iancu a fost asfaltată parţial. Ar putea fi deschisă circulaţiei în noiembrie (FOTO)

Strada Avram Iancu a fost asfaltată parţial. Ar putea fi deschisă circulaţiei în noiembrie (FOTO) Foto: Szilágyi Lóránd / BIHOREANUL

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Lucrările de modernizare a străzii Avram Iancu din centrul Oradiei au intrat în linie dreaptă.

Au turnat primul asfalt...

Constructorii au reuşit să înlocuiască reţelele din subteran şi să toarne primul strat de asfalt pe primele două tronsoane, delimitate de intersecţiile dintre străzile Traian Moşoiu şi Cuza Vodă, respectiv Cuza Vodă şi Mihail Kogălniceanu.

„Pe primele două tronsoane ale străzii, dintre străzile Traian Moşoiu şi Mihail Kogălniceanu, s-a turnat primul strat de asfalt. În prezent, constructorii lucrează la montarea bordurilor în intersecţia cu Mihail Kogălniceanu", a declarat pentru BIHOREANUL viceprimarul Teofil Filimon.

Deşi asfaltate, cele două tronsoane de stradă vor rămâne închise în continuare traficului rutier. Traficul va rămâne restricţionat până la reabilitarea întregii străzi.

Lucrările continuă

Începând de săptămâna aceasta, constructorii au trecut la modernizarea celui de-al treilea tronson al străzii Avram Iancu, delimitat de intersecţiile cu străzile Mihail Kogălniceanu şi Evreilor Deportaţi.

„În momentul de faţă se sapă pentru înlocuirea conductelor pe tronsonul dincolo de sediul unităţii de Pompieri. Până acum, constructorii nu au întâmpinat probleme deosebite. Dacă se păstrează acest ritm de lucru, până la 31 octombrie strada Avram Iancu va fi acoperită deja la stadiul de balast”, a spus viceprimarul Teofil Filimon.

Cel mai probabil, strada Avram Iancu ar urma să fie redeschisă traficului rutier, după aproape patru luni de restricţii, doar în prima parte a lunii noiembrie.

„Vrem ca strada să fie asfaltă integral, de la un capăt la altul, astfel încât covorul de asfalt să aibă uniformitate. Lucrările ar trebui să se finalizeze până pe 5 noiembrie”, a explicat viceprimarul Filimon.

Un termen (tot) amânat

După cum BIHOREANUL a mai scris, Primăria Oradea a programat iniţial finalizarea lucrărilor din strada Avram Iancu până la începerea anului şcolar, apoi a anului universitar, iar apoi la începutul lunii noiembrie.

Municipalitatea orădeană a forţat constructorul să îşi asume finalizarea lucrărilor înainte de termenul contractual de 17 decembrie 2024 pentru ca traficul în zonă să revină cât mai repede la normal. Potrivit viceprimarului Teofil Filimon, calendarul negociat cu constructorul nu a putut fi respectat ca urmare a numărului mare de racorduri suplimentare la reţea care au trebuit realizate.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
adanci sapaturi
chiar trebuie aliniate reabilitarile pe conducte si retele cu cele de drum, altfel suntem prosti.
Postat 23 Octombrie 2024, 18:36 de unu
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7959 RON
  • 1 EUR = 4.9767 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON