Lucrările de modernizare a stadionului „Motorul” din Oradea au fost finalizate, urmând să fie efectuată recepția acestora, au anunțat marți reprezentanții Primăriei Oradea.
Vechiul stadion de pe Calea Clujului nr. 202/C a trebuit reabilitat și modernizat deoarece se afla într-o stare avansată de degradare. Suprafața de joc era impracticabilă, iar tribunele uzate. Investiția a fost realizată de Primăria Oradea, prin Direcția Patrimoniu Imobiliar.
„Baza sportivă de pe Calea Clujului a fost supusă unui amplu proces de modernizare, constând în realizarea a două proiecte, unul derulat de CNI și celălalt de municipiul Oradea. Municipiul Oradea s-a ocupat de transformarea vechiului stadion Motorul și aducerea acestuia la standarde ridicate, pentru ca sportivii de la FC Bihor să aibă condiții moderne de antrenament. Lucrările au cuprins realizarea unui corp de clădire cu destinația de vestiare și săli de forță, instalație de nocturnă, sistem de drenaj a suprafeței de joc, refacerea suprafeței de joc și montarea de gazon, un gard metalic spre Calea Clujului, împrejmuirea terenului de joc cu plase de protecție de 6 m înălțime și realizarea tribunelor de tip gradene”, a precizat Lucian Popa, directorul Direcției Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea.
sursa foto: Primăria Oradea
Acesta a precizat că, suplimentar, Direcția Patrimoniu Imobiliar a realizat „un foraj de apă de 90 m adâncime, care va ajuta la menținerea în stare optimă a gazonului de pe suprafața de joc, reducând și optimizând costurile cu consumul de apă, mai ales pe perioadele caniculare”.
Conform comunicatului municipalității, corpul de clădire cu destinația de vestiare și săli de fitness are o suprafață utilă de 265 mp și include: o sală de fitness cu o capacitate de 50 locuri, trei vestiare (două pentru echipe și unul pentru arbitri), grup sanitar, zonă de dușuri, depozit.
În ceea ce privește instalația de nocturnă, aceasta se sprijină pe 8 stâlpi de susținere, pe care s-au montat proiectoarele LED.
sursa foto: Primăria Oradea
Suprafața de joc a terenului de fotbal a fost completată cu un strat de pământ vegetal (30 cm) pentru ridicarea nivelului și a fost înierbată. Terenul are o suprafață de 6.423 mp, având o dimensiune de 62/103,6 m. De menționat că terenul are și o instalație de irigare cu aspersoare automate.
Lucrările au fost executate de S.C Construcții Bihor S.A, valoarea contractului de lucrări (proiectare + execuție) fiind de 2.940.365 lei.
sursa foto: Primăria Oradea
„Stadionul va putea găzdui turnee de juniori, inclusiv cu participare internațională”, menționează reprezentanții municipalității.
Primăria Oradea va pune baza „Motorul” la dispoziția FC Bihor, care o va putea folosi atât pentru echipa de seniori, cât și pentru copii și juniori.
Pe de altă parte, amintim că, lângă Stadionul „Motorul”, Compania Națională de Investiții realizează, încă din 2021, lucrări de amenajare a unei baze sportive, în valoare de 6,4 milioane lei. Complexul sportiv, care va cuprinde un teren de fotbal și, totodată, un teren multifuncțional pentru handbal, baschet, volei și tenis, cu vestiar și parcare, trebuia finalizat încă din ianuarie 2023, dar lucrările sunt întârziate.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.