URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În situația în care cererea introdusă nu este timbrată, judecătorul îi va pune reclamantului în vedere că, în termen de maximum 10 zile de la data primirii notificării, are obligația să achite suma respectivă, sub sancțiunea anulării cererii. În această situație, însă, pe lângă plată, cetățeanul mai are două posibilități: fie să conteste modalitatea de stabilire a taxei, dacă aceasta este greșită, fie să formuleze o cerere de ajutor public judiciar, dacă se încadrează în limitele de venit legale pentru a obține această facilitate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 Mai 2021, 13:28

Nu doar Covid! Spitalul Municipal Oradea se redeschide pentru toți pacienții

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După 15 luni în care, cu excepţia uneia singure (în iulie 2020), a funcţionat exclusiv pentru tratarea pacienţilor Covid, Spitalul Municipal din Oradea, cel mai mare spital monobloc anti-Covid din România şi cu cele mai multe paturi ATI Covid după Bucureşti, va reveni în curând şi la îngrijirea bolnavilor cronic.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică, ai spitalului şi Prefecturii afirmă că pregătirile pentru redeschidere au şi început, aşa încât de la mijlocul lunii iunie bolnavii cronic să aibă din nou acces la îngrijiri medicale.

Redeschiderea, treptată

Anunţul redeschiderii Spitalului Municipal a fost făcut vineri, într-o conferinţă de presă anume organizată la sediul Prefecturii Bihor, în prezenţa prefectului Dumitru Ţiplea, medicului şef al DSP Bihor, dr. Călin Sonea, directorului medical al unităţii, dr. Ovidiu Burtă, managerului Laurenţiu Chiană şi epidemiologului dr. Anca Hnatiuc, de a cărei semnătură depinde ziua concretă de la care unitatea va reîncepe spitalizarea bolnavilor cronic, dar şi a dr. Gheorghe Carp, senator, fost coordonator al spitalelor din judeţ în timpul pandemiei.

"Ne dorim de foarte multă vreme să venim cu această veste", a spus prefectul, arătând că discuţiile pe această temă se poartă de mai bine de două luni, în condiţiile în care managerul Laurențiu Chiană a depus la DSP un plan de reorganizare încă din luna februarie, modificarea fiind împiedicată până acum de evoluţia pandemiei în cel de-al treilea val.

Tot prefectul a prezentat şi "cifrele istorice" ale pandemiei, cu vârfurile de spitalizare în unitatea din Oradea, a cărei capacitate este de 529 paturi, din care 69 de Terapie Intensivă (cea mai mare din ţară), până la atenuarea crizei ce permite redeschiderea (în aprilie 2020 - 488 pacienţi internaţi, în noiembrie 2020 - 495 pacienţi internaţi, în aprilie 2021 - 437 internaţi, pentru ca în dimineaţa de vineri, 28 mai să fie 88 de pacienţi internaţi).

Ţiplea a avertizat, însă, că redeschiderea Municipalului va fi treptată, în jurul datei de 15 iunie, până la care trebuie dezinfectate toate spaţiile, aşa încât "în jurul datei de 25 iunie să avem toate secţiile redeschise".

Pe de altă parte, atât dr. Gheorghe Carp, cât şi dr. Călin Sonea, au precizat că pregătirile care se fac în prezent vizează nu doar redeschiderea Spitalului Municipal, ci şi posibilitatea de reacţie în eventualitatea unui al patrulea val al pandemiei.

Clădirea din Rogerius, liberă de "Covid"

Detaliile tehnice privind redeschiderea Spitalului Municipal le-a dat dr. Ovidiu Burtă, directorul medical al unităţii, care a precizat că, în principiu, clădirea principală a acesteia din strada Corneliu Coposu nu va mai interna pacienţi Covid, aceştia urmând să fie îngrijiţi în secţiile exterioare din strada Republicii (Infecţioase) şi din strada Izvorului (Pneumologie).

În aceste locaţii, a spus dr. Burtă, vor fi disponibile în total 169 paturi pentru pacienţii Covid, dintre care 90 la Pneumologie şi 79 la Infecţioase.

De asemenea, Spitalul Municipal va organiza şi o secţie de recuperare a pacienţilor post-Covid, cu 20 de paturi, în clădirea din strada Pasteur a fostului spital de Neurologie şi Psihiatrie.

Singura structură pentru pacienţii Covid care va rămâne în clădirea din Rogerius va fi una de Terapie Intensivă, cu 10 paturi, cu circuit separat de celelalte 49 paturi ATI, ce vor fi destinate bolnavilor non-Covid.

În fiecare din aceste locaţii va funcţiona câte o cameră de gardă. Pacienţii care se vor prezenta cu teste Covid pozitive vor fi internaţi, fireşte, fie în secţia de Infecţioase de pe Republicii, fie în cea de Pneumologie de pe Izvorului. Ceilalți pacienţi, care nu au făcut teste înainte de prezentare, vor fi supuşi unor teste rapide, cei cu rezultate pozitive urmând să fie duşi într-una din cele două secţii Covid, iar cei cu rezultate negative să rămână în clădirea din strada Coposu, devenită non-Covid.

Aceasta îşi va relua funcţiunile obişnuite, ceea ce înseamnă că secţiile de Pediatrie vor reveni la etajele IX, VIII şi VII, Cardiologia, Neurologia şi Psihiatria pediatrică la etajul VI, la V Pneumologia (non-Covid, fireşte), la IV Chirurgia oncologică pentru adulţi şi Chirurgia pediatrică, la III Internele şi Infecţioase digestive, la II Nefrologia, iar la I compartimentele de Recuperare medicală, Reumatologie şi Endocrinologia.

Corespunzător, ambulatoriul Spitalului Municipal, complet închis până acum, cu unele cabinete găzduite în cel al Spitalului Judeţean, va fi şi el redeschis, cu toate specialităţile.

În condiţii de securitate

Managerul Spitalului Municipal, Laurenţiu Chiană, a subliniat şi el că redeschiderea se va face treptat, iar asta din două motive, primul fiind necesitatea dezinfectării tuturor spaţiilor, scop în care unitatea a achiziţionat încă 700 litri de substanţe biocide, pe lângă stocul de care dispune deja, de peste o tonă. "Toate spaţiile vor trece prin dezinfectare, igienizare, nebulizare. Vrem ca atât pacienţii, cât şi personalul să aibă deplină securitate, astfel că spaţiile vor primi din nou funcţiunile anterioare doar după ce vom avea avizul structurii de Epidemiologie, vor fi verificate toate spaţiile prin recoltări şi analizări de probe", a spus Chiană.

Pe de altă parte, managerul a explicat că în paralel vor începe şi lucrările pentru reabilitarea energetică a Spitalului Municipal (din fonduri europene, în valoare de peste 4 milioane lei), astfel că, pe rând, câte un etaj al clădirii din Rogerius, începând cu partea superioară (etajul X), va fi pus la dispoziţia constructorilor, urmând ca în funcţie de progresia lucrărilor acestea să continue în jos şi, aşadar, să fie mutate şi celelalte secţii, până la încheierea lor.

"Sper ca acesta să fie sfârşitul luptei anti-Covid concentrate numai pe Spitalul Municipal", a spus managerul, referindu-se la faptul că unitatea pe care o conduce a preluat de la celelalte spitale din judeţ pacienţii cu SARS-CoV-2, şi mulţumind atât propriilor colegi, cât şi celor de la Judeţean şi Pelican, pentru colaborarea în tratarea pacienţilor Covid.

În ce priveşte scenariul unui eventual val 4 al pandemiei, atât managerul Municipalului, cât şi medicul şef al DSP Bihor, dr. Soane, au precizat că la nevoie unitatea poate reveni la o capacitate sporită pentru tratarea cazurilor Covid, în ce priveşte cele grave acestea putând fi preluate şi de structurile de Terapie Intensivă ale spitalului privat Pelican şi respectiv Judeţeanului.

Totuşi, medicii subliniază că un eventual al 4-lea val poate fi prevenit cel mai uşor, pur şi simplu, prin vaccinare. "Eu sunt vaccinat din prima zi când acest lucru a fost posibil, din februarie, şi am un sentiment de siguranţă chiar şi când sunt între persoane nevaccinate", a exemplificat dr. Carp.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON