URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 26 IANUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Anul 2025 înseamnă, după trei cincinale, prima absență a lui Ilie Bolojan de la cârma Oradiei și a județului. Dacă lucrurile vor merge bine, e semn că sistemul de lucru al actualului șef al Senatului a fost implementat cu succes. Dacă nu, vom rămâne cu regretul că mandatele lui Bolojan au fost o excepție în administrația publică.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă vine să credeți că, deși conducerea Consiliului Județean Bihor i-a cerut să demisioneze, șeful DGASPC, Călin Puia, a refuzat, sfidător, să facă acest gest de minimă onoare? Că, dimpotrivă, a ales să târască în scandal atât instituția pe care o conduce (unde săptămâna trecută procurorii și polițiștii au descins cu mandat de percheziție fiindcă directorul nu le-a pus documente la dispoziție de bunăvoie), cât și administrația județeană însăși (care i-a deschis și ea o anchetă administrativă)?
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
19 Iulie 2021, 19:00

Spitalul Municipal din Oradea, la o lună după redeschidere și o jumătate de an cu manager nou. Ce îmbunătățiri se fac simțite (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Proiecte de peste 60 milioane lei ce vizează creșterea confortului și siguranței pacienților, precum și modernizarea dotărilor, sunt derulate la Spitalul Municipal Dr. Gavril Curteanu din Oradea, care din martie 2020 până în prezent a funcționat, cu excepția a două luni, exclusiv ca unitate anti-Covid.

Înnoită în luna februarie, echipa de conducere formată din managerul Laurențiu Chiană, directorul medical, dr. Ovidiu Burtă, directorul de îngrijiri, as. Călin Iulian Barabaș și directorul financiar-contabil, ec. Nicolae Dance, și-a prezentat, luni, rezultatele activității din ultimele 6 luni, cea mai recentă noutate fiind introducerea meniului la alegere de către pacienți.

Proiectele europene, prioritare

La prima întâlnire cu presa locală susținută după mai bine de un an și jumătate în sala de conferințe a spitalului, care în cele 16 luni în care spitalul a tratat exclusiv pacienți infectați cu Covid a fost folosită pentru depozitarea bunurilor personale ale acestora, managerul interimar Laurențiu Chiană, numit la începutul acestui an, a afirmat că derularea proiectelor cu fonduri europene a fost și rămâne o prioritate și pentru actuala conducere.

Din februarie și până în prezent, printr-un proiect finanțat prin Programul de Cooperare transfrontalieră Ro-Hu, Spitalul Municipal și-a asigurat dotări de aproape 11 milioane lei prin achiziția a încă 5 monitoare, 5 aparate de ventilare mecanică și 4 defibrilatoare – toate de înaltă performanță, fiind în curs să achiziționeze și alte 31 monitoare, 23 injectomate, 23 infuzomate, a unui sistem UPS pentru CT și a două sisteme pentru secția ATI, precum și o platformă ecografică cu 4 module pentru Oftalmologie.

De asemenea, printr-un alt program – Programul Operațional Infrastructură Mare, Spitalul Municipal a primit, împreună cu Spitalul Județean, peste 48,87 milioane lei pentru „Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare Covid 19”, cu fondurile care i-au revenit cumpărând două aparate CT și un RMN și extinzând capacitatea Terapiei Intensive cu 10 paturi.

În fine, tot la fel ca Spitalul Județean, Spitalul Municipal derulează, începând din 1 iulie, un proiect pentru creșterea eficienței energetice (în valoare de 32,9 milioane lei), în cadrul căruia se face anveloparea termică exterioară a clădirii, dar și lucrări interioare precum montarea de chiuvete cu senzori și de uși smart, cu scopul scăderii consumurilor de energie.

Stocuri de medicamente aproape duble

Potrivit managerului interimar, situația financiară a Spitalului Municipal a fost echilibrată în ultimele 6 luni. „Dacă la 1 februarie am avut 10,56 milioane lei plăți restante, acestea au scăzut la 7,54 milioane lei. La începutul anului aveam 53,10 milioane lei creanțe comerciale și 31,55 milioane lei datorii, acum am scăzut creanțele la 16,22 milioane lei și datoriile la 18,87 milioane lei”, a spus Laurențiu Chiană.

Pe de altă parte, acesta a afirmat că stocurile de medicamente existente în prezent sunt aproape duble (în valoare de 2,37 milioane lei) față de cele din ianuarie (1,3 milioane lei).

Chiană a afirmat că, recent, Spitalul Municipal din Oradea a încheiat un parteneriat cu Spitalul Burlo Garofolo din Trieste, unitate cu înaltă specializare pediatrică, iar o delegație italiană a și vizitat unitatea orădeană, preluând o idee deja aplicată aici: codurile de culori pentru evidența pacienților din punct de vedere al mobilității (roșu însemnând imobilizat, galben – mobil cu ajutor, iar verde – independent), ceea ce ajută în situațiile în care clădirea trebuie evacuată de urgență (de pildă în cazul unui incendiu).

De asemenea, managerul a afirmat că, datorită parteneriatului încheiat, vor putea fi tratați în Italia – gratuit – pacienți pediatrici cu boli rare care nu pot fi tratați în țară, iar personalul medico-sanitar de aici va urma stagii de specializare în Italia.

Meniul la alegere, foarte „gustat”

Chiar de luni, pacienții Spitalului Municipal din Oradea pot să-şi aleagă meniul în funcție de afecțiunile de care suferă, fiindu-le puse la dispoziție liste de 27 pagini și putând opta pentru o varietate mare de alternative pentru mesele de prânz și de cină.

Concret, pe baza alegerilor pacienților, spitalul comandă furnizorului de catering meniuri hipo sau hiper sodate, lacto-ovo-vegetariene, hipoalergenice și fără gluten. „Chiar și dieta ține de terapie, până la urmă, iar diversificarea serviciilor și pentru hrana pacienților este încă un pas spre normalitate”, a spus directorul medical al spitalului, dr. Ovidiu Burtă.

De altfel, în prezent, Spitalul Municipal din Oradea este singurul spital public din România care oferă pacienților posibilitatea de a-și alege meniul, bineînțeles că după prescripțiile medicilor curanți, iar pacienții l-au apreciat din prima zi.

Valul 4: „Suntem pregătiți”

Redeschis de aproape o lună și pentru pacienții non-Covid, Spitalul Municipal a păstrat pentru acest tip de pacienți 169 paturi în clădirile din strada Izvorului a fostului spital de Pneumologie și respectiv din strada Republicii a fostului spital de Infecțioase, precum și 10 paturi de Terapie Intensivă în clădirea din strada Coposu, ținute în rezervă.

Atât managerul, cât și directorul medical au afirmat că speră ca un nou val al pandemiei, al patrulea, care deja se face simțit în diverse țări europene din cauza răspândirii virusului în varianta Delta, să nu determine „reînchiderea” unității, adică revenirea la funcționarea ca spital exclusiv anti-Covid. „Noi suntem pregătiți. Așteptăm. Dar sperăm să nu fie nevoie de așa ceva și, poate, vor prelua și celelalte spitale din județ pacienți Covid”, a spus dr. Burtă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7792 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON