Lucia Varga se întoarce! La două luni după ce PNL Bihor, sub conducerea lui Ilie Bolojan, i-a refuzat candidatura la cel de-al patrulea mandat în judeţ, ceea ce a obligat-o să-şi rezolve un loc pe listele PNL în judeţul Constanţa, pe poziţia a doua, dar eşuând în obţinerea mandatului, Varga a dat publicităţii, joi, o scrisoare deschisă extrem de violentă la adresa preşedintelui interimar al PNL Bihor, pe care îl acuză că a pierdut ruşinos alegerile, precum şi că a înlocuit vechea democraţie din partid cu dictatura.
Să plece dictatorul!
„Ilie Bolojan, preşedintele interimar al PNL Bihor, a venit ieri în fața presei, cu explicații și scuze în loc să anunțe o demisie de onoare. Deși PNL Bihor a pierdut rușinos alegerile parlamentare din 11 decembrie, nu vedem nicio persoană, care să își asume responsabilitatea pentru acest eșec. Ba mai mult, vedem cum actuala conducere spune că PNL Bihor este o filiala performantă, sfidând bunul simț și arătând o accentuată indiferenţă faţă de evidenţa politică actuală”, spune Lucia Varga în comunicatul intitulat „Conducerea PNL Bihor se ascunde de responsabilitatea eşecului la alegerile parlamentare”.
Varga îl acuză pe Bolojan că şi-a însuşit fraudulos funcţia de preşedinte al PNL Bihor, profitând că o avea pe cea de secretar general al partidului, iar ulterior a rezolvat alegerea unui Birou Judeţean care să-i aprobe politicile: „În calitate de Secretar General al PNL, dl Ilie Bolojan și-a făcut cadou președinția filialei PNL Bihor, imediat după alegerele locale, iar în spiritul “democratic” care-l caraterizează, Ilie Bolojan și-a făcut un Birou Politic Județean, după cum a vrut dumnealui, îndepărtându-i pe liberalii incomozi în detrimentul unora care să ridice mana și care să nu comenteze deciziile propuse de dânsul”.
De asemenea, Varga susţine că Bolojan „a înlocuit democrația din partid cu dictatura”, deoarece „a făcut personal nominalizarile pentru Senat și Camera Deputaților după bunul lui plac, fără a exista o competiţie care să asigure egalitatea de șanse colegilor care și-au depus candidaturile pentru funcția de parlamentar”, evitând să arate că Biroul Politic a fost ales ca urmare a unificării vechiului PNL şi fostului PDL, iar membrii acestuia au fost cei care au votat lista de candidaţi a PNL Bihor.
„Acum vedem rezultatele proaste, fără precedent pentru PNL Bihor, și consider că se impune urgent ca dl Ilie Bolojan să își depună demisia de onoare din funcția de Președinte PNL Bihor. Și sper ca acest cuvânt, onoare, să nu fie unul necunoscut de dl Bolojan”, mai spune Varga, completând că Bolojan, „de dragul funcţiei, vrea să continue același mod de a face politică în interiorul partidului și în afara lui”, iar acest lucru „ar însemna slăbirea și decredibilizarea în continuare a principalului partid de dreapta din Bihor”.
Varga afirmă că „sub vechea conducere (n.r. – a lui Cornel Popa, faţă de care era apropiată), PNL Bihor a adus prosperitate judeţului”, în timp ce „sub conducerea dlui Bolojan nicio primarie liberală nu are nici măcar o posibilitate de dialog cu actuala conducere a Consiliului Județean Bihor”.
În finalul scrisorii deschise, Varga consideră că „singura soluție pentru PNL Bihor este revenirea la valorile liberale care caracterizau aceasta organizație: democrație, meritocrație și egalitate de șanse”, ceea ce înseamnă, concret, că „trebuie să impunem o conducere interimară formată din oameni care nu s-au compromis, din oameni, care care au demonstrat performanţă electorală și care să asigure organizarea în maxim 2 luni a alegerilor interne în fiecare organizație locală și la nivel de filială”. În caz contrar, spune Varga, „tot ce am construit timp de ani de zile se poate nărui în foarte scurt timp”.
Varga nu demisionează
Telefonic, Lucia Varga a declarat BIHOREANULUI că nu a reuşit să obţină un nou mandat de deputat în Constanţa, deşi a candidat pe poziţia a doua, dar cu toate acestea nu vrea să demisioneze din funcţia de vicepreşedinte al PNL pe care o deţine la nivel naţional. „Nu mă simt vinovată, pentru că am fost singura care le-am spus colegilor, constant, că suntem pe un drum greşit. Vreau să rămân (n.r. – în funcţie) pentru a porni reforma în partid, pentru a ajuta partidul să recâştige încrederea oamenilor”.
Întrebată pe cine ar vedea preluând funcţia de preşedinte interimar al PNL deţinută în prezent de Ilie Bolojan, Varga a afirmat că aceasta „ar fi alegerea primarilor”, dar propunerea sa este „primarul localităţii unde PNL Bihor a obţinut cel mai bun rezultat”. În acest caz, succesorul la şefia PNL Bihor ar urma să fie primarul comunei Vârciorog, Vasile Cociuba, unde localnicii au votat listele liberalilor în proporţie de peste 50%.
Contactat de BIHOREANUL pentru a comenta cererea Luciei Varga, Ilie Bolojan a refuzat, spunând doar: „S-o ajute Dumnezeu şi să-i dea sănătate!”.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.