Ansamblul Artistic Profesionist "Crişana", din cadrul Teatrului Regina Maria, invită publicul la concertul folcloric "Cântecul şi voia bună", care va avea loc joi, 15 iulie, de la ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului.
"Vă veţi bucura de o seară românească autentică, plină de voioşie, cu invitaţi speciali, apariţii care debordează de veselie şi energie frumoasă: Cornelia şi Lupu Rednic şi Ana Ilca Mureşan. Ne vor încânta, de asemenea, îndrăgiţii interpreţi bihoreni Violeta Gherman, Otilia Haragoş Seghedi şi Leontin Ciucur. Voia bună va răsuna şi din instrumentele artiştilor Mitică Negrean şi Florin Bonţu. Seara va fi armonios completată de orchestra şi corpul de dans al Ansamblului Artistic Profesionist Crişana", au transmis organizatorii.
Biletele se pot achiziţiona de la Agenţia Teatrului (marţi-vineri: 15:00-19:00), online de pe platforma Eventim.ro sau începând cu o oră înainte de spectacol de la Agenţia Teatrului.
Accesul în sala de spectacole se va face respectând regulile de prevenire a infectării cu COVID-19, şi anume purtarea obligatorie a măştii, termoscanarea la intrare, dezinfectarea mâinilor şi distanţarea.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.