Zona verde de la intrarea în Oradea dinspre Arad situată între Era Shopping Park, Carrefour şi Obi va fi amenajată gratuit de către firma Omilos. Prin convenţia încheiată cu Primăria Oradea în data de 20 mai 2011, Omilos SRL, deţinătorul Era Shopping, s-a obligat să amenajeze gratuit suprafaţa de 40.000 metri pătraţi.
Lucrările vor demara pe 30 mai şi vor cuprinde nivelarea terenului, gazonare şi plantare de arbuşti. Totodată, firma se va ocupa vreme de un an de zile şi de întreţinerea zonei.
"Fiind o zonă de intrare în oraş dinspre judeţul Arad, municipalitatea doreşte să i se confere un aspect estetic corespunzător", se precizează într-un comunicat al municipalităţii.
Primăria Oradea va participa la aceste lucrări de amenajare, punând la dispoziţia firmei un utilaj pentru executarea lucrărilor de nivelare a terenului.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.