URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 APRILIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La cât de mult suntem noi iubiți de autoritățile centrale, Bihorul ar putea liniștit să-și declare autonomia. Avem în lucru o autostradă care nu se mai termină, iar ministrul Transporturilor își permite să nu dea ordin de începere a lucrărilor la un tronson, numai pentru că are niște polițe de plătit unui constructor. Despre linia ferată Oradea - Cluj, și implicit spre București, ce să mai zicem? Specialiștii au arătat că gradul de realizare a investiției de 2 miliarde de euro este ceva mai mare decât o alcoolemie de Vaslui.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea arată bine, nu doar în comparație cu alte surate românești, ci și cu orașe de talia ei din Vest. În multe locuri chiar superb, binemeritându-și magnetismul din clipurile turistice și „nielcoșagul” cu care unii localnici o laudă pe rețelele sociale. Baiu-i purtarea altora dintre cei care o locuiesc.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota la alegerile prezidențiale din luna mai? (Candidații sunt enumerați în ordinea de pe buletinele de vot)












De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută arătam că nu există nicio reglementare legală privind modul în care pot fi gestionate parcările private în România. Pornind probabil de la această realitate, în data de 31 martie a.c. a fost înregistrată la Senatul României o propunere legislativă semnată de mai mulți senatori și deputați prin care se urmărește definirea și reglementarea parcărilor private. Cum anume?
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Septembrie 2021, 11:01

Șapte adolescenți din Oradea, la poliție, după ce au bătut un șofer OTL. Bărbatul le-a cerut să își pună masca de protecție și a ajuns la spital

Șapte adolescenți din Oradea, la poliție, după ce au bătut un șofer OTL. Bărbatul le-a cerut să își pună masca de protecție și a ajuns la spital (Foto: generic, arhivă)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Şapte adolescenţi din Oradea s-au ales cu dosare penale, după ce au agresat marţi seară un şofer OTL care conducea un autobuz pe linia 14. Puștii au devenit violenți după ce bărbatul le-a cerut să se dea jos din autobuz pentru că nu purtau măști de protecție. În urma incidentului, șoferul a ajuns la spital. 

Incidentul s-a petrecut în jurul orei 20.15, când un grup de şapte băieţi au urcat într-un autobuz la staţia de pe strada Tudor Vladimirescu.

Cei şapte nu purtau mască de protecţie. "Şoferul autobuzului i-a rugat să coboare, dacă refuză să poarte mască. Aceştia, după ce au coborât, au aruncat cu pietre spre autobuz. Şoferul a coborât, la rândul său, să le ceară socoteală, moment în care toţi cei şapte au început să-l lovească", se arată într-o informare transmisă de Biroul de presă al OTL.

Incidentul a fost semnalat la numărul unic de urgenţă 112 la ora 20.22, la faţa locului deplasându-se un echipaj de poliţişti de la Ordine Publică, dar şi o ambulanţă. 

"Toate cele şapte persoane bănuite de comiterea agresiunii au fost identificate de poliţişti şi conduse în aceeaşi seară la sediul Poliţiei Municipiului Oradea pentru audieri. Este vorba de şapte tineri din Oradea, şase de 15 ani şi unul de 13 de ani", a declarat miercuri pentru BIHOREANUL purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa.

Aceasta a mai precizat şi că în cauză a fost deschis un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul infracţiunii de lovire şi violenţe.

Șoferul în vârstă de 43 de ani a fost transportat la spital pentru îngirjiri medicale.

Autobuzul a fost înlocuit pe traseu de un altul, imediat după incident.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Soferul justitiar da la OTL,la datorie !
Soferul sa-si vada de respectarea regulilor de circulatie,de respectarea atributiunilor prevazute in fisa postului,pentru ca transporta oameni nu animale sau balastru.... Sa-si intretina autobuzul in starea tehnica si igienica corespunzatoare pentru transportul urban...Au ajuns soferii de basculanta de pa la Varcirog sau din Serghis sau de oriunde, soferi pa autobuz la Oradeghia Mare ! "Seara,merjem si noi ca orasenii,la o bere pa terasele da pa Unirii....ca ne canta Garbarek!!?? din taragot...si-apoi maine o luam de la capat..."
Postat 02 Septembrie 2021, 21:42 de platona
pericol pentru calatori - ii pasa directorului si primarului de acest lucru?
directorul OTL citeste comentariile de aici? articolul este trist, insa reflecta categoria de cetateni (cam 50%) care circula in toate mijloacele de transport fara sa plateasca bilet, recalcitranti, nespalati, galagiosi, infecti - asta este realitatea! nu doar vatmanii sunt in pericol, ci si ceilalti calatori! cat despre autobuzele T3, cum sunt arhipline la modul irespirabil, ele sunt un prilej excelent pentru tigani si infractori sa isi bage mainile in buzunarele gentilor sau ghiozdanelor, sa te verifice de cash sau telefoane mobile.
Postat 01 Septembrie 2021, 17:41 de roger
proști da mulți
Vine din urmă pandemia fără leac, generația de mitocani mai mari decât mă-sa și tac-su la un loc, proștii care nu știu scrie, care au crescut cu ciomagul pe spinare și care văd în violență cheia tuturor problemelor. Acești hominizi se duc direct în asistență socială, alcoolism, teoria conspirației și anarhie socială. Ăștia au cărți de identitate și votează în turme organizate la fiecare alegeri, ăștia te determină să-ți iei lumea-n cap, ăștia sunt mai răi decât hoardele de invadatori.
Postat 01 Septembrie 2021, 13:05 de decalog
security
incet va fi nevoie de agenti de paza pe mijloacele de transport. in orasele occidentale ce se respecta sunt in special pe metrou, unde infractionalitatea abunda. pe rute ce duc la periferie ar trebui implementat si la noi, si pentru ca s-a investit in mijloacele astea. pe fondul frustrarilor din ce in ce mai cronice din societate, favorizate si de pandemie, infractionalitatea va creste. nu cred ca vrea nimeni sa ne intoarcem de unde am plecat, hoti de buzunare si vandali.
Postat 01 Septembrie 2021, 12:30 de User anonimizat
Oradea, oras sigur!
Asta se intampla frecvent pe toate mijloacele de transaport in comun. Iar daca suni la 112 ca nu se respecta legislatia sanitara te iau peste picior, ca doar nu o sa fuga dumnealor dupa tramvaie sa ii prinda pe cei ce nu respecta legea. Asa ca lasa soferii si vatmanii sa se descurce, dupa cum le-a fi norocul!
Postat 01 Septembrie 2021, 11:52 de Socrate
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3291 RON
  • 1 EUR = 4.9774 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON