URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 27 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am fost la deschiderea fabricii de anvelope Nokian Tyres, să văd cum arată o investiție de 650 milioane euro. Am vizitat linii de producție, unde se vede clar că gradul de automatizare este foarte ridicat. Fabrica are 10 hectare de clădiri și doar 500 de muncitori, adică 250 pe schimb. Practic, angajații au rolul de a supraveghea procesul de fabricație, iar o parte se ocupă de mentenanța instalațiilor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
17 Iulie 2024, 14:11

Societatea publică de transport din Oradea, criticată pentru lipsa aerului condiționat din tramvaie. Cum răspunde OTL

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce pe parcursul verii mai mulți orădeni s-au plâns pe rețelele de socializare că societatea locală de transport public scoate pe trasee tramvaiele galbene marca Tatra, care nu sunt dotate cu aer condiționat, și ar ține în depou tramvaiele noi Astra, care au această facilitate, OTL a publicat pe Facebook un răspuns, susținând că majoritatea garniturilor care circulă în această perioadă prin Oradea sunt dotate cu sisteme de aer condiționat.

„Bătaie de joc”

„Doresc să felicit OTL pentru grija deosebită pe care o poartă călătorilor din Oradea! Pe o temperatură de 33 de grade la umbră, ei pun tramvaiele Tatra care nu au aer condiționat să circule și țin garniturile moderne în depou!”, a scris, de pildă, un orădean pe un grup de Facebook dedicat orașului, postarea sa adunând o sumedenie de comentarii de la călători, care reclamau că „circulăm cu tramvaie de epocă” și că este o „bătaie de joc”. 

Au fost și alte postări similare, prin care călătorii de plângeau de căldura excesivă din unele tramvaie, toate acestea stârnind reacția conducerii OTL. 

Nu printr-un comunicat de presă, ci printr-o postare pe pagina de Facebook a societății, OTL a transmis un răspuns care arată în esență că se folosesc mai ales tramvaie cu aer condiționat pe trasee, dar că sunt trimise în circulație, într-adevăr, și tramvaiele Tatra, fără aer condiționat. 

OTL precizează, de asemenea, că unele garnituri cu aer condiționat sunt în această perioadă la revizie sau la reprofilat bandaje.

Practică pentru vatmani

„Ca urmare a numeroaselor comentarii negative apărute în mediul online, compania de transport local OTL Oradea revine cu următoarele informații, care au fost deja făcute cunoscute opiniei publice prin răspunsuri la postările malițioase apărute în diferite grupuri de Facebook: 

1. Flota de tramvaie. Numărul de garnituri de tramvai dotate cu aer condiționat pe care compania le deține în flotă este de 30. Nu toate sunt apte din punct de vedere tehnic (2 sunt la revizia tehnică periodică, iar 2 la reprofilat bandaje).

2. Tramvaiele pe traseu. Din cele 30 de garnituri pe care compania le poate scoate zilnic pe traseu, 24 - 26 sunt dotate cu sistem de aer condiționat.

3. Restul sunt garnituri Tatra, necesare pentru practica vatmanilor care au absolvit cursurile școlii de conducere.

4. Disconfort temporar. Ne cerem scuze pentru disconfortul călătorilor care ajung în aceste garnituri care nu sunt dotate cu aer condiționat, dar suntem în situația de a alege răul cel mai mic. Dacă am scoate din circulație în aceste zile garniturile Tatra, numărul tramvaielor de pe traseu ar fi mai mic și implicit intervalul de succedare ar fi mai mai mare. Deci și timpul de așteptare în stații ar crește considerabil. Pe de altă parte, și noii vatmani au nevoie de o perioadă de practică pe care e mai bine să o desfășoare pe tramvaiele mai vechi.

5. Eforturi constante. Vă asigurăm că facem tot ce se poate pentru a imbunătăți condițiile de călătorie și confortul din mijloacele de transport în comun și de a asigura un transport fluent în condițiile numeroaselor lucrări(absolut necesare) care se execută în această perioadă”, transmite OTL.

Postarea i-a lămurit pe unii, în timp ce alții au continuat, în comentarii, cu reclamațiile la adresa condițiilor oferite de OTL, de data aceasta în autobuze, ei susținând că, deși sunt dotate cu sisteme de aer condiționat, în unele vehicule acesta nu este pornit, spre disconfortul călătorilor.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
da
mai e si a cui era organismele care dadea banile alea cu camata bineineles pe priecte cu coparticipare cu UE , daca mai tine careva minte cum era imediat dupa '90, in Oradica , era cateva nume celebre de camatari, valutisti si reguberatori , ca pariez ca-i regasesti la franghiile babuselelor de scena bolitica locala ..in toate partile ..
Postat 18 Iulie 2024, 14:16 de sodelica
@ sodelica
De mai multe ori am pus pe acest sit intrebarea : Care este DATORIA Bihorului si a Oradiei? Si am pus in campania electorala, si toata lumea m-a luat in ridere. "N-are importanta Europa plateste prin farmecul d-lui Bolojan. O sa mai vedem noi .......pe Dracu.
Postat 18 Iulie 2024, 12:46 de Piranda
important
este sa va faca de banile pe care inche nici nu i-ati produs (asa sa va invete minte ca se poate parandarat azi si din bani inca neprodusi , adica din viitor cum ar veni) , dupe care se planjem ca mere nasol ca aia aia , si che e serehie ..
Postat 18 Iulie 2024, 12:31 de sodelica
Aveti, in schimb...
...santuri pt. masini. La ce va trebuie tramvaie si, in general, transport in comun decent si functional? Parca asta tocmai votaram, nu?
Postat 18 Iulie 2024, 12:07 de Musti
@ KP
"mai bine cheltuim 3.000.000 Euro pe ceva inutil care ar circula ocazional, decât să dăm 100.000 Euro.pe ceva utilizat frecvent." Aveti dreptate! Dar ce nu intelegeti dumneavoastra este ca scopul nu este utilitatea pentru omul de rind. Scopul este sa fie bombastic, sa fie mult si sa straluceasca. Asta cerem noi epigonii ! "Dumnezeul nostru o umbra Patria noastra o fraza, La noi tout e spoiala Totu-i lustru fara baza." Ar fi trebuit sa ne puna pe ginduri in campania electorala!
Postat 18 Iulie 2024, 09:41 de Piranda
Zilele trecute am dat iar peste strategia locală adoptată în 2007 pentru perioada până în 2026.
La capătul cărțuliei, într-o anexă a proiectelor propuse Comisiei Europene chiar înainte de aderarea României la UE, apare un punct care vorbește despre introducerea unui sistem inelar de troleibuse în Oradea, pe centură și cu legături finale la toate stațiile de autobus și tramvaie care oricum au post de transformare pentru alimentare electrică. Practic, troleibusul modern de azi care costă cca. 75.000 Euro și poate avea o rețea de alimentare care ar duce costul la max. 100.000 Euro, ar fi în locul tram-trainului urban care costă 2.000.000 Euro plus încă 1.000.000 Euro de linie aferent fiecărui tramvai. Dar asta-i situația cu "neterminații" realeși ai orașului și județului ... mai bine cheltuim 3.000.000 Euro pe ceva inutil care ar circula ocazional, decât să dăm 100.000 Euro.pe ceva utilizat frecvent.
Postat 18 Iulie 2024, 08:45 de KP
Nemultumiri !!!!!
Vorbim nu de tramwaie. Vorbim de transport. Un oras ca Oradea sa aiba un transport in commun égal aproape la 0? Zile trecute am folosinta autobusul 29 la Crisul si am vazut ça merge 1 pe Ora. Tramwaiele 1 la 30- 45 minute. Asta avem dupa campania electorala de laude si ode penibile. Noi sintem ceinture mai formidabili in tara... in Europa....si de ce nu si in lume?
Postat 18 Iulie 2024, 08:30 de Piranda
Vechiturile...
...in general se casează! Să vii ca și oraș modern cu vechituri din secolul trecut arată lipsa de interes pt cetățeanul de rând. Asa-s și mașinile edililor primite de la cetățeni, din 80-90, fără ABS și aer condiționat? Adică lor cetățenii le oferă condiții, dar edilii in schimb, la cetățeni nu. La birou, au aer condiționat? Păi vezi! Urâțesc și fața orașului și nu încurajează nici transportul in comun. Alții au trenuri suspendate iar noi tot cu ce au aruncat europenii.
Postat 17 Iulie 2024, 23:18 de georgemarian
Scesta este rezultatul gândirii lui Bolojan.
Înainte de a fi primar la Oradea, în 2007, Bolojan i-a pus pe toți liberalii din consiliul local să facă gălăgie cum că e prea scump ca orașul să cumpere tramvaie Siemens, de ultimă generație atunci. Contractul a fost votat însă de majoritatea celorlalți consilieri și s-a demarat procedura achiziției celor 10 tramvaie dotate cu tot ce trebuie pentru confortul călătorilor. După 2008, Bolojan ca primar a vrut să arate ce mare și prost este, insistând pentru cumpărarea de tramvaie vechi. Vreo 20 parcă, acestea de care oamenii se feresc atât vara cât și iarna, nefiind decât niște fiare vechi și revopsite pe roți. Minte puțină, rezultate pe măsură ca la orice "second-hand".
Postat 17 Iulie 2024, 17:16 de KP
care 30 de garnituri scoase?
Ca nu vine tramvaiul ala niciodata - Pe langa ca e inchis Decebal tot nu sunteti in stare sa veniti la timp.... Stai ca prostu in soare si astepti dupa el si nu vine niciodata... Ati facut si refugiul acelea penal cu acoperis de sticla sa simti soarele pe tot corpul cand asteptio. Poate primaria sa faca tot efortul sa mearga lumea cu tramvaiul ca cei care se ocupa de OTL sunt niste nomenclaturisti de vad doar modelul de fabrica comunista de la 6 la 14 sa fie tramvai. Lumea are treaba toata ziua incetilor la minte ce sunteti si tramvaiul nu e nicaieri. Nu o sa functioneze - pana nu se schimba conducerea de tot - transportul in comun in Oradea.
Postat 17 Iulie 2024, 15:18 de ionelul
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON