Octavian Bot, cel care a schimbat partidele mai des decât orice alt politician din România, va organiza în Bihor grupul fostului premier Călin Popescu Tăriceanu pentru a-l transforma în Partidul Liberal Reformator.
Cel care a anunţat acest lucru - după ce zvonurile deja circulau de o săptămână - a fost chiar Bot. Într-un comunicat remis redacţiilor din Oradea, Bot a invitat jurnaliştii la conferinţa de presă a "Grupului de Iniţiativă pentru Înfiinţarea Partidului Liberal Reformator", eveniment programat pentru marţi, 8 iulie, într-una din sălile de conferinţe ale Hotelului Continental.
În 2012, Bot a fost ales deputat într-un colegiu din Bucureşti, sectorul 2, după ce până atunci fusese membru PDL. De altfel, liberalii bihoreni - deşi ştiau că Bot avea o înţelegere cu Crin Antonescu - s-au opus primirii sale în organizaţia judeţeană, din partea căreia ar fi vrut să candideze în colegiul 9 Bihor (în Oradea), astfel că a rămas membru al celei bucureştene.
De-a lungul ultimilor 25 de ani, Octavian Bot a fost membru în nouă partide (între care PNL, PL '93, PNLAT, Partidul Alternativa României, Partidul Alianţei Civice etc.), justificându-şi mereu trecerea de la unul la altul prin faptul că formaţiunile din care pleca au "trădat" electoratul şi că el este un om "de dreapta". Cu toate astea, în 2011, Bot cocheta şi cu PSD.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.