URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
24 Iunie 2022, 13:00

Șeful Companiei de Apă Oradea, Lucian Chindlea: „Fiecare trebuie să plătească pentru apa consumată și poluarea produsă”

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Oferind servicii pentru peste 266.000 de bihoreni, dintre care doar 56.000 au branşamente de apă şi mai puţini, 40.000, s-au "legat" la canalizare, Compania de Apă Oradea este un operator regional cu planuri de mărire.

Instalat la conducerea societăţii în toamna anului trecut, inginerul Lucian Chindlea, fost director al Inspectoratului de Stat în Construcţii, îşi doreşte ca Bihorul să aibă, în paralel cu un inel metropolitan rutier, şi unul de reţele de apă şi canalizare, care va permite extinderea CAO în extremităţile judeţului şi va asigura debite uniforme de apă.

Pentru ca toţi bihorenii să aibă apă bună la robinete, este nevoie însă şi să fie prinşi "ilegaliştii", adică cei care nu plătesc aceste servicii. În fiecare zi, 20% din consumul de apă al CAO curge în robinetele lor...

Inel de apă

- Care sunt priorităţile şi planurile Companiei de Apă Oradea?

- Prioritatea este accesarea fondurilor europene, pentru rezolvarea unor probleme pe care le întâmpină Compania, pe partea de înmagazinare a apei şi dezvoltarea de reţele. CAO a preluat foarte multe sisteme de alimentare cu apă şi de canalizare realizate de unităţile administrativ-teritoriale, pentru că primarii nu le-au mai putut susţine din punct de vedere financiar, dar preluările nu s-au dus la bun sfârşit prin contractarea tuturor utilizatorilor. În plus, acele UAT-uri se extind în continuare, cu noi dezvoltări imobiliare. 

Acolo se întâmplă mari furturi de apă, pe care încercăm să le asanăm, ca să minimizăm pierderile şi să putem păstra preţurile mici. Suntem printre ultimii în ţară, în privinţa tarifului, şi politica mea este să ţinem preţurile cât mai mici. Dar trebuie să facem rentabile sistemele care azi nu sunt profitabile. 

De aceea gândim şi un sistem de inel metropolitan, paralel cu cel rutier anunţat de preşedinţia Consiliului Judeţean Bihor. Această reţea în inel, cu toate magistralele conectate, va echilibra debitele şi presiunile. În plus, ne va ajuta şi să ne extindem, iar una dintre extinderile mari pe care doresc să le facem este la Suplacu de Barcău şi pe toată linia până la Marghita, poate şi în oraş, dacă va fi de acord Consiliul Local. În sud, vrem să mergem de la Cefa la Mădăras, în paralel cu drumul expres de Arad, apoi spre Tulca şi să închidem reţeaua la Tinca şi Ceica. În cât timp, nu ştiu să vă spun. Depindem de fondurile europene, deoarece pe banii noştri nu ne permitem. 

- În localităţile unde CAO are reţele, câţi bihoreni au contractat serviciile de alimentare cu apă şi de canalizare? 

- Avem 19 UAT-uri cu 37 de localităţi şi deservim o populaţie de 266.050 locuitori la reţele cu apă şi 224.500 la canalizare. În Oradea, stăm bine cu branşamentele, dar în mediul rural majoritatea localnicilor se conectează la reţeaua de alimentare cu apă, nu şi la cea de canalizare, sub pretextul că au fose proprii. Nu ne ajută nici legislaţia: nu există o obligaţie pentru cetăţeni să se conecteze la reţele. 

- Cât de amplu este fenomenul racordurilor ilegale? Nu de mult, aţi debranşat o stradă din Sântandrei, din acest motiv...

- Sunt multe asemenea străzi. Suntem în procedură de inventariere a tuturor consumatorilor şi reţelelor. În medie, diferenţa între consumul facturat şi cel real este de 20%. 

Bună de băut!

- Care este calitatea apei livrate de CAO? Bihorenii o pot bea cu încredere? Dvs. beţi apă de la robinet?

- Da, este o apă bună, mult peste limita de potabilitate acceptată. Şi eu beau apă de la robinet, mai puţin în perioada cu turbiditate, atunci nu recomand consumul ei. Cea mai mare problemă a calităţii apei livrate de CAO nu este factorul de potabilitate, ci turbiditatea, aspectul ei. De ce se întâmplă asta: în orice sistem centralizat de apă avem intervenţii, avarii, iar necesarul de debite se asigură prin pompare, ceea ce înseamnă că sistemul funcţionează forjat. Dar am început să regândim sistemul, cu capacităţi noi de înmagazinare la un nivel geografic mai înalt, iar diferenţa de nivel va asigura diferenţa de presiune. 

O problemă care se mai pune privind consumul de apă de la robinet este clorinarea. Ţineţi cont că în 1954 se foloseau 800 grame de clor pur pe zi, la o populaţie a oraşului de 55.000 de locuitori, iar astăzi folosim peste 20 kilograme de clor pur pe zi, ca să avem o apă în parametri. Rezultatul tratării este că apa furnizată de CAO timp de 7 zile nu intră în alteraţie. E greu să spunem cât ne afectează clorinarea. Cert este că avem în vedere achiziţia unei linii de ultraviolete, care să crească şi ea potabilitatea apei.

- Şi când vor scăpa orădenii de apa maro de la robinete? 

- Doar când presiunea va fi constantă. 

- Alţi clienţi CAO, cum sunt cei din Paleu, se plâng de presiunea apei. Când veţi rezolva asta?

- Când vom elimina furturile şi consumul ilegal. Apa este suficientă pentru toată lumea, este nevoie doar de contorizarea tuturor consumatorilor. Să ştiţi că, în general, acolo unde se fac irigaţii, apa se fură, pentru că oamenii nu vor să o plătească. Mie mi se pare un lux să foloseşti apa de la reţea ca să uzi grădina sau gazonul, când avem apă freatică la 10-12 metri adâncime, şi asta o spun din perspectiva vânzătorului de apă. Să ud gazonul cu apă din reţea este o risipă. 

Nu preţuim apa

- Peşti din pârâurile Adona şi Peţa au murit recent, în urma unei poluări provocate de refularea reţelei de canalizare menajeră. De ce s-a întâmplat asta?

- Din cauza obiectelor aruncate în canalizare. Reţeaua de canalizare nu se înfundă dacă nu o agresezi. În zona urbană stăm binişor, dar în rural oamenii aruncă în canalizare de la cadavre de animale, la elemente metalice ale unor sobe. M-am gândit că am putea face un muzeu cu obiectele găsite în reţelele de canalizare, dar vă îngrozeaţi. E ceva de necrezut!

- Pârâul Negru, care izvorăşte pe dealurile Oradiei, aduce la vale dejecţii menajere, care apoi curg pe Crişul Repede. Aveţi o soluţie?

- Nu este o problemă a CAO, tot ce se varsă în pârâuri cadastrate ţine de Apele Române. Dar, fără dubiu, oamenii ar trebui să se conecteze la reţeaua de canalizare. Dacă nu pot avea o scurgere gravitaţională, le recomandăm oamenilor de pe o stradă să-şi facă, împreună, o staţie de pompare, pentru că nu îşi mai permite CAO să facă staţii la orice dezvoltare imobiliară. Compania de Apă este o societate pe acţiuni, nu e subvenţionată de Primărie, iar toate aceste investiţii se regăsesc în preţul pe metru cub de apă.

- Cât de eficientă este staţia de epurare a oraşului? Cât de curată este apa care ajunge iar în Criş?

- Aici stăm foarte bine, avem un laborator de ape uzate, care verifică toate deversările, continuu. Nu avem nicio problemă. 

- În multe locuri ale lumii, apa este o resursă rară, dar noi nu o preţuim încă. Cum credeţi că ar trebui să combatem risipa de apă?

- Categoric, nu o preţuim şi greşim. Lumea s-a civilizat aplicându-se legea şi amenzi. Trebuie să contorizăm pe toată lumea, fiecare să plătească pentru apa consumată şi poluarea produsă. Marea poluare se petrece cu fosele septice, unde se adună toţi compuşii rezultanţi într-o gospodărie, care infectează freaticul, iar sursele de apă provin tot din freatic. Este un circuit foarte sensibil şi depinde de noi cum îl gestionăm. Cred că şi legislaţia ar trebui modificată, impozitele să fie facile pentru cei care sunt conectaţi la reţeaua de apă şi canalizare şi nefacile pentru cei care nu au asemenea instalaţii. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Dezamăgitor interviul...
Păi o întrebare bună era "ce aveți de gând să faceți ca în 2022 în Oradea, oraș în o țară UE și NATO să aibă toți locuitorii apă potabilă în robinet?" Nu am văzut întrebarea. Nici o dată sau calendar exact când au de gând să extindă rețelele. Că inventariem, că urmează să extindem... Politician care ne zice să fie bine, ca să nu fie rău! Dar și întrebările l-au ajutat. Puteau fi mai înțepătoare.
Postat 25 Iunie 2022, 09:22 de Vio_427
nea chindlea
trecem peste apa maro si despre cum arata filtrele dupa o spatamana dar spuneti-ne ce faceti cu cei care locuim in centrul civic si in apartamente e miros insuportabil de canal toata vara. am facut petitii fara numar pe OCR fara nici un rezultat. traim in centrul celui mai frumos oras din sud estul europei intr-un miros de nedescris generat de canalizarea CAO. ce solutie aveti ? ce sa mai facem ? cu petitii am vazut ca nu merge, nu vreti sa va cazati la noi sa vedeti ce inseamna miros de canal de la CAO ?
Postat 25 Iunie 2022, 00:25 de Traian
Lumea s-a civilizat aplicându-se legea şi amenzi
Luati lumina de la d-l inginer. Ia uite cum Nobila Casa Compania de apa Oradea, baga profit anual cite 10 milioane de lei, la o cifra de afaceri de 70-80 mil. [ https://www.listafirme.ro/compania-de-apa-oradea-sa-54760/ ] Asa, capusata cu 20% pierderi prin furt. Apoi ne baga in anestezie: "Depindem de fondurile europene, deoarece pe banii noştri nu ne permitem. " "Dacă nu pot avea o scurgere gravitaţională, le recomandăm oamenilor de pe o stradă să-şi facă, împreună, o staţie de pompare, pentru că nu îşi mai permite CAO să facă staţii la orice dezvoltare imobiliară. Compania de Apă este o societate pe acţiuni, nu e subvenţionată de Primărie, iar toate aceste investiţii se regăsesc în preţul pe metru cub de apă." "Nu ne ajută nici legislaţia: nu există o obligaţie pentru cetăţeni să se conecteze la reţele. "
Postat 24 Iunie 2022, 20:38 de excalibur
Atat s-a putut!
Traiectoria profesionala la lui chindlea este eminamente politica, nimic pe meritocratie. Imi aminteste de dăescu. Cum ziceam, atat s-a putut. Un aspect pe care nu-l pomeneste in logoreea sa: subdimensionarea retelei de canalizare! Nu la Paleu, taman in buricul targului. Cand ploua nitel mai mulr iese kktul din canalizare. A ,,indesit" birtinezul, dar nici birtasul nu se lasa. Pe o strada erau zece case, s-au mai construit trei blocuri, prin metoda indesirii. Pe aceeasi conducta pe care treceau dejectiile de la 40 de oameni, acum ar trebui sa treaca de la 150, 200. Situatia e peste tot in oras. Nu s-a investit nimic in infrastructura, se pare ca nici nu se va investi. Zicea dom' director ca e sarac, compania, nu el, nu-s bani de investitii. S-o faca oradenii!!!! Reiau: atat s-a putut! P.S. Oare de ce taranul pune la butoane numai mediocri (sunt blând)?! Vazand cine e (in) fruncea pnl-ului.... atat s-a putut!
Postat 24 Iunie 2022, 18:43 de pinonel
pierderile si furturile sunt uriase si trebuie stopare urgent
imi imaginez ca multe furturi agricole se fac cu conectare direct la hidrant. O noua responsabilitate pentru politia locala pe care sa isi mai imparta timpul si angajatii, dar ar trebui contoare individuale pe toti hidrantii. Daca nu a fost interventie a pompierilor la hidrant, dar contorul s-a miscat, atunci sa puna si camere mobile cum face consiliul judetean cu gunoaiele in parcari. Oricum, idea de a face inelul metropolitan de alimentare pentru a regla presiunea in sistem e foarte buna si necesara de asemenea!
Postat 24 Iunie 2022, 16:07 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8595 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON