URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 01 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Noiembrie 2024, 14:50

Șeful Ambulanței Dolj și socrul său, reținuți pentru mită. La percheziții s-au găsit sume imense în euro, dolari și lei

Șeful Ambulanței Dolj și socrul său, reținuți pentru mită. La percheziții s-au găsit sume imense în euro, dolari și lei (foto: generic)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Procurorii DNA Craiova i-au reținut pentru 24 de ore și cer arestarea pentru 30 de zile a managerului Serviciului de Ambulanță Dolj, Cristian Gîngioveanu, și socrului său, Constantin Găvan, director al Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Șimnic, într-un dosar de corupție.

Potrivit procurorilor, există probe care arată că Găvan a cerut și primit peste 30.000 de euro de la patru persoane, pentru a interveni pe lângă ginerele său, Gîngioveanu, șeful Ambulanței Dolj, ca să le ofere plătitorilor posturi de șoferi și asistentă.

În același dosar a fost reținută și Ionica Melania Răducanu, asistentă la Centrul Medical Bechet.

„În perioada septembrie – octombrie 2024, inculpatul Găvan Constantin ar fi pretins și ar fi primit suma totală de 30.500 euro de la patru persoane (martori în cauză), pentru a interveni pe lângă ginerele său, inculpatul Gîngioveanu Cristian, manager al Serviciului de Ambulanță al Județului Dolj, în vederea angajării acestora în cadrul Serviciului de Ambulanță al Județului Dolj, pe posturi de șofer autosanitară, respectiv asistentă medicală”, se arată într-un comunicat trimis vineri de Direcția Națională Anticorupție.

Concret, „în cursul lunilor septembrie – octombrie 2024, în baza unei rezoluții unice, inculpatul Gîngioveanu Cristian, prin intermediul inculpatului Găvan Constantin, respectiv a unei alte persoane, ar fi diseminat subiectele ce urmau a fi susținute la proba scrisă a concursurilor de angajare organizate de Serviciul de Ambulanță Județean Dolj mai multor candidați, în vederea facilitării promovării de către respectivele persoane a concursurilor de angajare și a ocupării de către acestea a posturilor scoase la concurs”. 

În aceeași perioadă, managerul SAJ Dolj „în mai multe situații, ar fi primit de la fiul inculpatei Răducanu Ionica Melania diverse bunuri pentru a-l ajuta pe acesta să se angajeze ca șofer autosanitară la Serviciul de Ambulanță al Județului Dolj, cât și pentru a o angaja ca asistentă medicală în cadrul spitalului CFR Craiova pe concubina acestuia din urmă, unde manager este soția inculpatului Gîngioveanu Cristian”. 

„În demersurile lor, inculpații Gîngioveanu Cristian și Găvan Constantin ar fi beneficiat și de ajutorul inculpatei Răducanu Ionica Melania”, mai arată procurorii.

În casele directorului Stații Agricole Șimnic și ginerelui său, șeful SAJ Dolj, s-au găsit sume imense de bani, în euro, dolari și lei. Conform comunicatului DNA, cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare făcute pe 31 octombrie la locuințele inculpaților Gîngioveanu Cristian și Găvan Constantin au fost găsite sumele de 665.660 euro, 67.460 dolari și 203.850 lei. Sumele au fost ridicate în vederea confiscării. 

Vineri, 1 noiembrie, DNA îi va prezenta pe cei trei inculpați - Cristian Gîngioveanu, Constantin Găvan, Ionica Melania Răducanu - Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

În aceeași cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.

În cazul lui Cristian Gîngioveanu, managerul SAJ Dolj, s-a început urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, complicitate la luare de mită și folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată.

Constantin Găvan este vizat de acuzații de trafic de influență în formă continuată și complicitate la folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în formă continuată. 

Ionica Melania Răducanu este urmărită penal pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la trafic de influență, complicitate la dare de mită, dare de mită și trafic de influență.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON