Secretomanie sau prostie?

În "cel mai sigur oraş din ţară", un individ răneşte un bărbat şi îşi execută cu sânge rece iubita. Deşi autorităţile ştiau încă de la amiază numele criminalului şi maşina cu care se deplasa, nu i-au dat semnalmentele decât spre seară. Nepermis de târziu.

Când am cerut informaţii suplimentare ni s-a spus să depunem o cerere scrisă, iar la cererea scrisă ni s-a spus că "nu se informează". Adică asasinul umbla liber şi înarmat prin oraş, iar noi eram stopaţi de birocraţie. În loc ca populaţia să fie atenţionată că există un pericol potenţial, s-a preferat secretomania. Nu zic că infractorul ar fi fost prins mai repede dacă Poliţia şi Pachetul ar fi diseminat prompt informaţiile în presă, dar e sigur că şansele de capturare ar fi fost mai mari.

Justiţia, Poliţia, Parchetele, toate agenţiile şi instituţiile publice se ascund după nişte regulamente obtuze făcute tot de ele, pe care, culmea, nici nu le respectă. Dacă invoci cazul de forţă majoră, te trimit la partea din lege care le convine. Te pun să faci cereri în scris, ca să-ţi dea răspunsul în 10 zile sau, mai rău, în 30, invocând "volumul mare de date". Asta, cu toate că tot legea spune că sunt obligaţi să dea răspunsuri presei pe loc sau în maximum 24 de ore.

Secretomania asta nu se explică decât prin teama ca nu cumva să le descoperim gunoiul ascuns sub covor sau, mai rău, scheletele de prin dulapuri. Totul se anonimizează, totul se neantizează...

În cazul oribilei crime, e cât de poate de clar că autorităţile au făcut greşeli. Cel puţin la capitolul comunicare.

Comunicarea dezastruoasă în acest caz a fost constatată nu doar de jurnaliştii de la BIHOREANUL, ci şi de alte publicaţii locale. Citiţi pe această temă şi articolul "Contrapunct - cronica unei zile tensionate şi negre - Când armele vorbesc, autorităţile tac", apărut în cotidianul Crişana.