Artiştii sunt invitaţi să se înscrie în concursul dedicat creării de instalaţii artistice care vor fi expuse în cadrul Magic Garden, un eveniment unic în ţară, în cadrul căruia între 19 septembrie şi 18 octombrie, în grădina Palatului Baroc din Oradea, vizitatorii se vor putea întâlni cu personaje istorice, precum prinţesa Sisi sau Sfântul Ladislau, şi viziona spectacole de artă stradală și instalaţii artistice şi multimedia.
Competiţia este publică şi se adresează artiştilor români şi norvegieni, urmând ca la final să fie selectate cele mai bune şase lucrări, câte trei pentru fiecare ţară, care să pună în valoare patrimoniul cultural al locului.
„Artele contemporane, prin utilizarea tehnologiilor moderne, permit vizitatorilor o imersiune graduală, transformând vernisajul dintr-o experienţă vizuală într-o experienţă multisenzorială. Fie că vorbim de budoarul împărătesei Sisi, de o poartă magică sau altă idee care să pună în valoare locul şi istoria, ne dorim lucrări care să aducă aproape arta şi tehnologia şi să ofere un spectacol pentru simţuri. Vor fi admise şi apreciate lucrările care respectă cerinţele proiectului şi plasează publicul în atmosfera şi povestea grădinii", au transmis organizatorii.
În grădina Palatului Baroc vor fi expuse, în total, 12 instalaţii artistice şi multimedia, iar 8 actori cu rol de ghizi vor imita personalităţi istorice care au avut legătură cu Oradea. Opt spectacole de artă stradală vor completa experienţa vizitatorilor. Intrarea la eveniment este gratuită.
Magic Garden este un proiect realizat cu circa 200.000 euro (965.505 lei), bani obţinuţi prin proiectul "RO-cultura", finanţat prin Granturile SEE acordate de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia în spaţiul economic european de către Asociaţia Why Not Us din Cluj Napoca, în parteneriat cu Christian Westblikk din Norvegia, Episcopia Romano-Catolică de Oradea, Visit Oradea.
Doritorii se pot înscrie până pe 13 august, iar câştigătorii vor fi anunţaţi în 15 august. Detaliile şi regulamentul concursului sunt disponibile pe pagina de internet a evenimentului.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.