URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 28 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu cred că există un cetățean care ar dori să-și vadă casa distrusă numai pentru că acolo trebuie să treacă un drum ori să se facă un pasaj sau un sens giratoriu. Și chiar dacă sumele oferite drept despăgubire sunt generoase, ceea ce nu e cazul la scârțara Primărie Oradea, tot mai rămâne disconfortul de a-i scoate pe oameni din rutina zilnică.
Zic şi eu
Adrian Cris
Afirmația ar putea să pară scandaloasă, însă chiar cred - și încerc să și argumentez - că bihorenii, cel puțin, au cu cine vota. Da, ofertele de candidaturi, și pentru Parlament, și pentru Președinție, sunt pestrițe tare, dar însăși varietatea lor face imposibil ca alegătorilor să nu le fie pe plac una sau alta dintre ele.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 Octombrie 2024, 13:01

Școala altfel la Liceul Ortodox din Oradea: Elevii au pus murături, au plantat flori și au vizitat companiile din parcurile industriale (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Elevii Liceului Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea au avut parte de o săptămână plină, în cadrul programului Școala altfel.

Pentru a se asigura că toți școlarii au parte de lecții de educație pentru viață, profesorii lor au organizat activități diverse, de la pregătirea unor borcane cu murături, la excursii în locuri interesante, dezvoltarea unor pasiuni precum pictarea icoanelor, plantări de flori de toamnă ori vizite la companii locale din parcurile industriale.

În plus, școala a organizat ateliere de consiliere și orientare, pregătite împreună cu fundația CREFOP, ca elevii să identifice profesii care li s-ar potrivi, dar și ateliere de prim ajutor, de siguranță rutieră ori despre importanța mișcării pentru o viață sănătoasă. De asemenea, elevii au avut momente de rugăciune și vizite la mănăstiri.

„O Școalǎ Altfel plină de activități deosebite care a oferit elevilor noștri ocazia de a învăța prin experiențe autentice și de a descoperi noi perspective asupra lumii și a propriei dezvoltări. De la cunoștințele practice dobândite în atelierele de prim ajutor și siguranță rutieră, până la momentele de introspecție și rugăciune, fiecare activitate a contribuit la formarea unor tineri responsabili, empatici și implicați. Îmbogățiți cu noi abilități și valori, elevii încheie această săptămână cu un sentiment de împlinire și recunoștință, inspirați să continue pe drumul cunoașterii și al grijii față de ceilalți”, se arată într-un comunicat al școlii.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5955 RON
  • 1 EUR = 4.9732 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON