URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 01 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Imaginați-vă că mergeți pe stradă cu familia și vă oprește cineva pentru a vă da 9.000 de euro. Apoi, sub privirile mirate ale consoartei și copiilor, aceștia primesc la rândul lor aceeași sumă, fără să li se pună condiții.
Zic şi eu
Adrian Cris
Scandalul începutului de an este, în Oradea, conflictul preotului Ciprian Mega cu episcopul Sofronie Drincec, unul în care ortodocșii, și nu doar ai locului, se împart de o parte și de alta. Preotul, suspendat de la amvon pentru o lună, dar și de la șefia parohiei, iar în plus trimis în „cercetare disciplinară bisericească” cu riscul caterisirii, își acuză ierarhul de păcatul sodomiei, căci l-ar prigoni de dragul unui consilier „iubit”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
07 Mai 2019, 19:36

Scleroza Multiplă: Locuitorii din Arieşeni, Boga, Şuncuiuş şi Vârciorog, predispuşi bolilor neurologice din cauza bauxitei (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Centrul de zi de scleroză multiplă din Oradea (strada Buzăului 2), primul din Europa din Centrală şi de Est, a găzduit marţi un eveniment dedicat marcării unui sfert de secol de la începerea efectivă a serviciului de asistare a persoanele afectate de scleroză multiplă.

25 de ani de activitate

Conferinţa a debutat, la cererea doctorului Petru Mihancea, cofondatorul Fundaţiei de Scleroză Multiplă Bihor, cu un moment de reculegere dedicat celor 20 de bihoreni care au încetat din viaţă în ultimii ani răpuşi de această afecţiune.

La eveniment au mai participat, printre mulţi alţii, Marcel Morar, cofondator al asociaţiei, soţii Rosa şi Douglas Drown din Insula Man, care au sprijinit de-a lungul timpului activitatea organizaţiei cu donaţii, muncă şi suport moral, şi reprezentanţi ai municipalităţii, care a reabilitat clădirea centrului de zi la începutul anilor 2000.

"În anul 1991 am primit din Oradea o scrisoare care a avut un impact enorm. Voi citi doar o bucăţică: "Motivul principal pentru care apelăm la dumvneavostră este faptul că de aceşti membri ai asociaţiei de scleroză multiplă nu are nimeni grijă". Tot ce înseamnă costuri cu îngrijirea lor era suportat exclusiv de familiile lor", a rememorat Rosa Drown.

Prin contribuţiile şi munca voluntarilor asociaţia s-a dezvoltat şi a pus bazele primului centru de zi pentru scleroză multiplă din Europa Centrală şi de Est.

650 de bihoreni

Potrivit reprezentanţilor asociaţiei, la nivel naţional sunt înregistrate peste 10.000 de persoane suferind de scleroză multiplă. "Din numărul total, circa 4.200 de persoane urmează un tratament, iar restul fac terapie", a declarat preotul Laurenţiu Lazăr, preşedintele Asociaţiei de Scleroză Multiplă din România.

În judeţul Bihor sunt înregistrate peste 650 de persoane afectate. "Avem contact cu toţi şi le furnizăm informare şi consiliere", spune preşedintele.

Boală specifică ţărilor scandinave, scleroza multiplă s-a extins în ultimii ani şi în ţările mai calde, pe fondul globarizării, liberei circulaţii şi factorilor favorizanţi.

Atenţie la casele de vacanţă!

"În Bihor avem şi noi un mic focar pe cele două versante ale Munţilor Bihorului. Atenţie la cei care şi-au făcut casă la Arieşeni, Boga, Şuncuiuş şi Vârciorog... Nu vreau să vă sperii, dar prezenţa în subsolul acestor munţi a unor zăcăminte de bauxită, din care se extrage aluminiul, s-a demonstrat că este răspunzătoare de unele boli neurologice", a spus doctorul Petru Mihancea.

Centrul de zi de scleroză multiplă din Oradea le oferă beneficiarilor posibilitatea de a-şi petrece timpul împreună şi de a urma diferite terapii, de la kinetoterapie şi fizioterapie la masaj limfatic, cromoterapie şi masaj. Din păcate, posibilităţile financiare ale centrului, limitate la donaţiile primite, nu permit în acest moment lărgirea paletei de tratamente.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7849 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON