URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 04 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oradea este un oraș frumos ziua, iar noaptea de-a dreptul spectaculos. Asta, datorită iluminatului arhitectural care scoate în evidență splendoarea clădirilor Art Nouveau. De aceea, nu e totuna cum ne jucăm cu luminile în orașul care, de o bună bucată de vreme, se pretinde turistic.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vinerea trecută, în dimineața când Administrația Fondului de Mediu a lansat sesiunea pentru depunerea cererilor în Programul Casa Verde, pentru finanțarea instalării de panouri fotovoltaice și, în premieră, și a dotării cu acumulatori, am simțit gustul frustrării. Nu al invidiei față de cei care le-au înregistrat în mai puțin de 2 minute (am prieteni care au reușit), ci al frustrării că n-am priceput unde am greșit...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Octombrie 2024, 13:37

Schimbare neașteptată pe lista PNL Bihor pentru Parlament: Călin Gal urcă pe locul 3, Cristian Buzlea trece pe 4 din „motive personale”

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Biroul Politic Județean al PNL Bihor a stabilit, cu un vot împotrivă și unul anulat, din totalul de 26, lista finală a viitorilor candidați la Parlament, singura surpriză fiind „retragerea” șefului AFIR Bihor, Cristian Buzlea (foto dreapta), de pe locul 3 pe 4 pe cea pentru Camera Deputaților, la cererea sa, și „promovarea” în locul lui a vicepreședintelui CJ Bihor, Călin Gal (foto stânga).

Pe liste mai sunt numeroși primari, unul dintre viceprimarii Oradiei, consilieri județeni, șefi de instituții și, „în semn de sprijin”, inclusiv edilul orădean Florin Birta și celălalt vicepreședinte al CJ, Mircea Mălan.

Listele, „închise”

BPJ al PNL Bihor „a închis” listele pentru Senat și Camera Deputaților în cea mai recentă reuniune, desfășurată joi seară, a anunțat președintele organizației, Ilie Bolojan, într-o conferință de presă susținută vineri împreună cu președintele celei municipale din Oradea, Florin Birta, și cu prim-vicepreședintele Mircea Mălan.

Potrivit lui Bolojan, pentru Senat, vor candida pe 1 decembrie, în numele PNL Bihor, în această ordine: Ilie Bolojan (fost primar al Oradiei, în prezent președinte al CJ Bihor), Gheorghe Bota (primarul comunei Rieni), Ancuța Șchiop (managerul Bibliotecii Județene Gheorghe Șincai), Gabriel Popa (primarul municipiului Beiuș) și, „ultimul pe listă, dar nu în ultimul rând”, după cum s-a exprimat șeful PNL Bihor, Mircea Mălan (vicepreședinte CJ Bihor), „un sprijin important pentru listă”.

Pentru Camera Deputaților, ordinea este: Arina Moș (fost viceprimar al Oradiei, în prezent senator), Dumitru Țiplea (fostul prefect), Călin Gal (vicepreședinte al CJ Bihor), Cristian Buzlea (directorul AFIR Bihor), Janos Kiss (deputat în prezent), Marcela Prada (consilier județean), Adrian Foghiș (secretar de stat în Ministerul Transporturilor), Iulian Balaj (primarul orașului Ștei), Mihai Sferle (primarul comunei Cociuba Mare), Ioan Mărcuș (primarul comunei Sântandrei), Gheorghe Carp (managerul Spitalului Județean, fost senator, demisionar din Parlament) și primarul Oradiei, Florin Birta.

Aceste liste, a precizat președintele PNL Bihor, au întrunit în Biroul Politic Județean 24 voturi pentru și un vot împotrivă, un alt vot fiind anulat, și urmează să fie validate de Biroul Politic Național al partidului.

Probleme de sănătate

De menționat că desemnarea viitorilor candidați la Senat și Camera Deputaților din partea PNL Bihor a parcurs mai multe etape, în prima fiind dat un vot al Biroului Politic Municipal Oradea, apoi unul al tuturor primarilor liberali din județ, după care a fost făcut un sondaj de opinie și a urmat votul Biroului Județean.

Față de variantele anterioare, pentru locurile considerate eligibile - primul de la Senat și primele trei de la Deputați - singura modificare este că poziția a treia la Cameră dobândită de șeful AFIR Bihor, Cristian Buzlea, a devenit a patra, iar pe locul al treilea a fost propulsat vicepreședintele CJ Bihor Călin Gal.

„Dl Buzlea a anunțat că din motive personale nu mai dorește să fie pe locul 3, dar a acceptat să fie pe 4. Nu l-a forțat nimeni nici să candideze, nici să-și exprime această dorință, a fost o decizie personală”, a spus Bolojan.

Contactat de BIHOREANUL, Buzlea a confirmat că „în această perioadă” doi dintre membrii familiei sale „au probleme de sănătate” și prin urmare nu își mai dorește să devină deputat în următoarele luni. El a adăugat, însă, că se va „implica total în campanie alături de colegi” și, de asemenea, că nu exclude ca, în cazul în care pe parcursul exercitării mandatului vreunul dintre colegii de pe primele trei poziții va renunța la activitatea parlamentară, să își dorească să îi preia locul.

Pe câte mandate mizează liberalii în Bihor?

În ce privește ținta electorală a PNL Bihor, Bolojan a afirmat că organizația și-a stabilit „cu realism” obiectivul, și anume „un scor cât mai aproape de cel din 2020, astfel încât să contăm pe un senator din patru (n.r. - la atâtea mandate au dreptul alegătorii din județ) și trei deputați din nouă”.

În 2020, PNL Bihor a obținut la alegerile parlamentare un scor de 34% la Senat, ceea ce i-a permis două mandate de senatori (al doilea, însă, prin redistribuire) și respectiv de 32,56% la Camera Deputaților, fapt pentru care a avut trei mandate.

„Alegerile parlamentare sunt în general nepopulare, categoria parlamentarilor este una dintre cele mai puțin apreciate de cetățeni”, a spus Bolojan în ce privește estimarea prezenței la vot a bihorenilor, arătând că PNL Bihor ia în calcul ca în județ să se prezinte la urne între 180.000 și 200.000 cetățeni față de peste 250.000 la ultimele alegeri locale.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Buzlea, altminteri om destept, cu carte...
...a lasat locul prostului PeNeLe, Gal, caruia probabil Ilie de la scularie i-a promis un post de derutat, ca acuma nu mai e nici macar consilier judetean, prostanacul care nici o primarie de comuna n-a fost in stare sa cucereasca. Bietul Buzlea, a trebuit sa inghita si galusca asta :) Asta e, boss, altadata, daca accepti sa te dai inapoi pentru unul ca asta.
Postat 04 Octombrie 2024, 14:50 de topograf
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5085 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON