Decizie importantă, adoptată luni 27 ianuarie, de Înalta Curte de Casație și Justiție. Hotărârea stabilește că nu mai este suficientă doar constatarea prezenței în corp a unei substanțe interzise, ci este nevoie de dovezi mai clare pentru deschiderea unui dosar penal. Pe lângă probele biologice, trebuie dovedită și afectarea capacității de a conduce.
Decizia vine, după mai multe amânări, ca răspuns la sesizări făcute de Curtea de Apel Brașov și Curtea de Apel Cluj, care au cerut lămurirea sintagmei din lege ce privește o persoană „aflată sub influența unor substanțe psihoactive”.
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală de la ICCJ a stabilit că este nevoie și de demonstrarea faptului că a fost afectată capacitatea șoferului de a conduce.
„În cazul infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive, prevăzută de art. 336 alin. (2) din Codul penal, pentru realizarea condiţiei esenţiale ataşată elementului material al laturii obiective, aceea ca inculpatul să se fi aflat sub influenţa unor substanţe psihoactive, este necesar să se constate atât prezenţa în probele biologice a substanţei psihoactive, cât şi aptitudinea acesteia de a putea determina afectarea capacităţii de a conduce a autorului faptei”, a decis ÎCCJ, potrivit HotNews.ro.
Decizia ÎCCJ este obligatorie și nu poate fi atacată cu recurs, autoritățile urmând să o implementeze. Rămâne de văzut cum, concret.
HotNews.ro notează că intervenția instanței supreme a fost cerută în contextul modificărilor legislative din ultimul an.
Discuțiile din spațiul public s-au amplificat dat fiind că multe dintre aparatele drugtest utilizate de către Poliția Rutieră nu sunt calibrate, existând cazuri de rezultate fals pozitive care au dus la deschiderea unor dosare penale.
Decizia este importantă mai ales pentru șoferii care urmează diverse tratamente medicamentoase, inclusiv pentru răceli banale, care dau rezultat fals pozitiv la testele antidrog.
În plus, în numeroase cazuri, șoferii au reclamat că nu consumaseră recent substanțe interzise, ci în urmă cu mai multe zile, și au considerat că acestea nu le-au afectat capacitatea de a conduce.
„În primul rând, trebuie menționat clar că această decizie nu aduce niciun fel de prag, cum e la alcool. Nu e o legalizare a condusului sub influență. Ce face această decizie este să constate următoarea realitate: dacă ai orice fel de reziduu, particulă microscopică infimă de substanță în corp, nu înseamnă automat că acea cantitate îți afectează abilitățile de a conduce. Fie că vorbim despre tratamente medicamentoase, consum mai vechi de substanțe, nu înseamnă că mergi la închisoare sau că trebuie să fii pedepsit penal”, a subliniat pentru Digi24.ro, expertul criminolog Vlad Zaha.
Conform sursei citate, acesta a subliniat că instanțele vor fi obligate să țină cont de o expertiza medico-legală, care va oferi informații precum: care sunt cantitățile de substanță din corp, când a fost șoferul oprit, când a consumat, cât a durat până a fost dus la INML etc.
„Pe fondul rezultatului analizelor, se fac calcule de laborator prin proceduri destul de tehnice (...) Dacă în analiza de sânge îți iese o anumită concentrație, se face o inginerie inversă să ajungem la concluzia dacă concentrația pe care o aveai când erai oprit era de natură să îți afecteze capacitatea de a conduce sau nu (...) La momentul actual, nu există o procedură unitară la nivelul institutelor de medicină legală din țară”, a adăugat Vlad Zaha.
Potrivit Codului Penal, conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive cu închisoare de la 1 la 5 ani.
Sintagma „sub influența” a ridicat, însă, semne de întrebare în rândul cetățenilor, specialiștilor în drept și al experților criminologi, iar discuțiile din spațiul public s-au amplificat, după ce în vară Guvernul a adoptat o Ordonanță de Urgență prin care șoferii care refuză testarea sau ies pozitiv la alcool sau substanțe psihoactive au automat permisul reținut. Documentul este restituit dacă nu primesc rezultatele analizelor în termen de 72 de ore de la recoltare.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.