Ancheta privind ouăle toxice găsite pe un fond de vânătoare de lângă Salonta, la începutul lunii aprilie, confirmă bănuielile localnicilor, şi anume că cineva a folosit otravă puternică, atentând nu doar la viaţa păsărilor răpitoare şi a animalelor mici, ci chiar a oamenilor!
Analiza toxicologică făcută la comanda Gărzii de Mediu Bihor a arătat că ouăle au fost injectate cu un pesticid puternic, care ar fi omorât pe loc un om. Informaţia va fi pasată acum procurorilor, care au obligaţia să afle cine sunt persoanele care au pus asemenea momeli letale.
Vânătoare cu otravă
Aşa cum BIHOREANUL a arătat, la începutul lunii aprilie, proprietarul unor terenuri agricole a găsit, între Ciumeghiu şi Salonta, sute de ouă otrăvite, puse strategic pe jos, pentru a servi ca momeală pentru animale mici şi păsări răpitoare. Lângă un asemenea cuib, bărbatul a găsit şi o pasăre moartă, semn că aceasta a mâncat din ouă şi a murit rapid.
Mai îngrijorător este că masacrul se petrece an de an, în fiecare primăvară, iar localnicii îi bănuiesc pe vânătorii Asociaţiei Crişana Hunting, înfiinţată de controversatul om de afaceri Dorel Ungur, care administrează respectivul fond de vânătoare. Oamenii cred că vânătorii pun momeli pentru "inamicii" din natură, ca să elimine răpitorii puilor de fazani şi iepuri.
Contactaţi de BIHOREANUL, reprezentanţii asociaţiei au negat că ar avea vreo legătură cu acest masacru, ba chiar au pretins că nici măcar nu ştiu nimic despre acest fenomen, chit că se petrece sub nasul lor...
În urma sesizării făcute de BIHOREANUL, la faţa locului au mers atunci comisari ai Gărzii de Mediu Bihor şi inspectori ai DSVSA Bihor, care au prelevat ouă, dar şi pasărea moartă, pentru a face o anchetă temeinică.
Pericol de moarte
Marţi, GNM Bihor a primit rezultatele analizei toxicologice, care s-a făcut la Bucureşti. Documentele arată că ouăle au fost injectate cu oxamil, un pesticid foarte puternic, care de regulă se regăseşte sub denumirea comercială Vydate. Produsul chimic este folosit pentru combaterea dăunătorilor la tomate, cartofi, sfeclă şi alte legume.
Potrivit fişei tehnice a pesticidului, însă, toxicitatea lui este uriaşă. Mai precis, oxamilul este mortal, dacă este înghiţit, toxic dacă este inhalat, şi nociv pentru mediul acvatic, cu efecte pe termen lung.
Astfel, dacă o persoană ar înghiţi oxamil, probabil ar muri pe loc, dacă ar inhala substanţa ar suferi leziuni foarte grave, iar dacă produsul ar ajunge în ape, ar omorî toate vieţuitoarele şi ar rămâne acolo pe termen lung. Este lesne de înţeles, aşadar, că dacă ouăle ar fi fost consumate sau atinse de copii, în joacă, ori de oameni sărmani, ar fi putut provoca moartea acestora!
Tocmai din pricina toxicităţii ridicate, oxamilul sub formă de granule este interzis pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, unde poate fi comercializat doar în stare lichidă. În Uniunea Europeană, nu există asemenea interdicţii, însă comercializarea şi utilizarea lui se poate face doar de persoane autorizate.
Comisarul şef al Gărzii de Mediu Bihor, Sever Şerbănescu, a declarat BIHOREANULUI că va transmite rezultatele analizei toxicologice la Parchetul de pe lângă Judecătoria Salonta, odată cu o sesizare privind faptele identificate. Aşadar, rămâne ca procurorii să depisteze cine sunt cei care au injectat ouăle cu substanţa letală şi le-au lăsat apoi pe câmp, ca momeală.
Citeşte pe această temă şi articolul: "Vânătoare... cu otravă: Sute de ouă infectate puse ca momeală pentru păsări şi animale pe un fond de vânătoare din Bihor (FOTO)"
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.