Satul global şi satul Oradea

Abia ce-a schimbat Oradea bătrânul CET pe cărbune din anii ’60, care se gripa când era iarna mai grea, cu unul modern, pe gaz, că orădenii se trezesc cu fiori de gheaţă: pe lângă creşterea naturală a preţului gazului (ca de altfel şi al electricităţii), determinată la nivel mondial de regulile pieţei, oraşul va trebui (ca toate celelalte din ţară şi din Europa) să achite şi costuri administrative în creştere accelerată, pentru certificatele verzi aferente cantităţilor de noxe eliberate în atmosferă. Ce paradox perfect, nu? După ce ne-a finanţat construirea noii centrale, aceeaşi UE ne opreşte, practic, după doar cinci ani, s-o mai folosim!

Aşa cere Green Deal-ul european, adică birocraţii şi politicienii de la Bruxelles. Deşi decenii întregi pionierii ecologiei ştiinţifice (nu după ureche) le-au sugerat soluţii moderate şi graduale (generaţia mea e imposibil să nu şi-l amintească, de pildă, pe Jacques Yves Cousteau), eminenţele bruxelleze s-au speriat acum de schimbările climatice, aşa că au dat ultimatumuri pentru renunţarea la combustibilii fosili, forţând-o prin taxarea sălbatică a folosirii lor şi pentru alinierea la aşa-zisa energie verde.

Nu doar orădenii şi nu numai românii, ci sute de milioane de cetăţeni europeni vor suporta costurile acestor măsuri. Şi pe toate, nu doar pe cele legate de termoficare, căci certificate verzi vor trebui să achite şi companiile aeriene (în curând, se anunţă pe ocolite, şi cele de transport naval şi rutier), şi orice întreprindere ale cărei produse ori servicii înglobează gaz şi electricitate, începând cu sectorul siderurgic şi cel al materialelor de construcţii până la cel al turismului. Pe scurt, urmează decenii de scumpiri în lanţ, pe lângă care cele ce-au urmat crizei petrolului din anii ’70 vor părea dulcegării.

Desigur, în ce priveşte Oradea, tot felul de deştepţi online aberează că nu ne trebuia nouă centrală pe gaz, uitând că cea pe cărbune nu respecta nici măcar normele anti-poluare naţionale din urmă cu un deceniu, necum pe cele comunitare de azi. Poate uită cum era acoperit oraşul de fum şi cenuşă. Alţii ţipă că singura soluţie ar fi renunţarea la sistemul de termoficare centralizat pentru a-şi rezolva fiecare, autonom, problema încălzirii, cu centrale de apartament, ignorând că acelaşi Green Deal este pe cale să le interzică.

Pentru oricine vede dincolo de dealurile Oradiei, problema energiei se arată vitală în viitoarele decenii la nivel planetar. Deocamdată, fetişizăm electrificarea transporturilor rutiere, chit că nicio ţară din lume nu are infrastructura pregătită, nici pentru încărcarea a zeci de milioane de vehicule concomitent, nici pentru reciclarea anuală a zeci de milioane de acumulatori, plini cu otrăvuri de tot felul. Suntem, pur şi simplu, prinşi în regulile fără scăpare ale satului global, pe ale cărui boli nu noi le-am provocat şi ale căror leacuri nu de noi depind. Noi doar le vom plăti, oricât de aberante şi de scumpe vor tot deveni de acum înainte.