URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 01 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Iulie 2012, 08:15

Şase pentru Londra: Cine sunt orădenii care reprezintă România la Olimpiadă

Şase pentru Londra: Cine sunt orădenii care reprezintă România la Olimpiadă MÂNDRIA ŢĂRII. Naţionala de polo este singura echipă din România care ne reprezintă anul acesta la Jocurile Olimpice de la Londra, iar din ea fac parte şi 5 orădeni. Veseli şi plini de speranţă, băieţii sunt optimişti. Kadar (primul din stânga, jos) crede că România se poate califica în sferturile de finală
Şase pentru Londra: Cine sunt orădenii care reprezintă România la Olimpiadă VISUL LUI. Unul dintre cei mai talentaţi ai oraşului de pe Criş, judoka Dan Fâşie (foto), a aşteptat cu sufletul la gură Jocurile Olimpice, pentru care s-a antrenat intens în ultima perioadă. "N-a fost zi în cariera mea în care să nu mă gândesc la Olimpiadă", spune el
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pentru un sportiv, cel mai înalt vârf în carieră e Olimpiada, iar pentru şase orădeni culmea a fost atinsă...

La festinul mondial al Jocurilor Olimpice de la Londra 2012, oraşul de pe Criş va fi reprezentat de şase sportivi: un judokan şi cinci poloişti ai echipei CSM Oradea care evoluează şi în echipa naţională. Plus arbitrul de polo Adrian Alexandrescu!

Toţi pentru România

Ediţia din 2012 a Jocurilor Olimpice va debuta vineri, 27 iulie, la Londra şi se va încheia pe 12 august. Londra a mai găzduit Olimpiada de vară de două ori, în 1908 şi în 1948, iar anul acesta organizarea festivalului sportului mondial coincide cu găzduirea simultană a campionatelor mondiale la 26 de discipline olimpice.

Delegaţia României la JO de vară va fi compusă din 104 sportivi şi 58 de oficiali, plus şeful şi adjunctul de misiune. Între ei, şi şase orădeni: judoka Dan Fâşie şi cei cinci poloişti ai echipei CSM Oradea care evoluează şi în echipa naţională: Alexandru Ghiban, Andrei Buşilă, Mihnea Chioveanu, Nicuşor Diaconu şi Kadar Kalman. Poloul este, de altfel, singurul sport de echipă care va reprezenta România la Londra.

22 Adrian Alexandrescu.jpgAlături de cei şase sportivi va oficia la Londra şi arbitrul orădean de polo Adrian Alexandrescu (foto), acesta fiind chiar în vederile oficialilor FINA pentru a arbitra o finală olimpică.

Olimpici orădeni

Puţini ştiu că povestea olimpică a bihorenilor a început în perioada interbelică. Un orădean a fost prezent la cea mai controversată ediţie e Jocurilor Olimpice din istorie, Berlin 1936. Luptătorul orădean Iosif Tozser a asistat la ceremonia de deschidere şi la celebrul discurs al lui Adolf Hitler, pe un stadion ce avea atunci capacitatea de 120.000 de locuri şi fusese construit special pentru evenimentul organizat de Germania. Tozser a luptat extraordinar la Berlin, dar s-a clasat doar pe locul cinci, ratând, la "mustaţă" o medalie. La aceeaşi ediţie a mai ratat o medalie, clasându-se tot pe cinci, un alt bihorean, Dumitru Cuc din Calea Mare.

De atunci au mai urmat şi alţi foşti sau actuali bihoreni, printre care: Ileana Ienei (scrimă, Tokio 1964, Ciudad de Mexico 1968, Munchen 1972 şi Montreal 1976), Emeric Ienei (fotbal, Tokio, 1964), Ibolya Korodi (atletism, 1980, Moscova), Sorana Prelipceanu (sărituri, 1972, Munchen), Alexandru Bagiu (sărituri, Moscova, 1980), Nistor Şandro (gimnastică, Atlanta, 1996), Alexandru Lungu (judo, Atlanta, 1996), Forin Bonca (polo, Atlanta, 1996) sau Claudiu Baştea (judo, Atena, 2004)...

Ziua "Z"

Judoka Dan Fâşie va intra în concurs duminică, 29 iulie, la ora 11:30, ora României, în primul tur al competiţiei olimpice, unde este cotat ca al 23-lea favorit. Organizatorii au întocmit un tabel de concurs cu 64 de participanţi, după care va urma turul doi, aşa numitele şaisprezecimi, apoi optimile, pentru ca prima parte a zilei de concurs să se încheie cu sferturile de finală în care vor accede cei mai buni 8 sportivi ai categoriei.

După o scurtă pauză, întrecerea va continua cu meciurile din recalificări pentru accederea în lupta pentru medaliile de bronz, cele două semifinale şi marea finală. Aceasta din urmă este programată să debuteze la ora 18:10, ora României. "Trebuie să recunosc că n-a fost zi în cariera mea în care să nu mă gândesc la Jocurile Olimpice. De 11 ani visez la această competiţie şi la o medalie", zice sportivul, care se antrenează de două ori pe zi pentru Londra.

Şi Emil Morar, antrenorul lotului olimpic masculin de judo, are speranţe. "Cu toate că la judo stăm mai prost la băieţi comparativ cu fetele, la Londra în Dani îmi pun cele mai mari speranţe. Suntem capabili să obţinem o mare victorie", afirmă Morar.

Ne calificăm!

22 Kalman Kadar.jpgÎn schimb, ceilalţi reprezentanţi ai Oradiei, poloiştii, vor juca meci după meci la Londra. Cei cinci jucători de la CSM Oradea vor debuta la JO chiar în aceeaşi zi de duminică, 29 iulie, cu Marea Britanie, un meci considerat la îndemâna băieţilor noştri. Dacă şi cel de-a doilea pare accesibil (31 iulie, cu SUA), urmează greul: România - Ungaria (2 august); România - Muntenegru (4 august) şi România - Serbia (6 august). Cu toate acestea, sportivii sunt optimişti. "Cred că ne putem califica în sferturile de finală", zice Kadar Kalman (foto), orădeanul care a ţinut legătura cu fanii prin intermediul "Jurnalului de Olimpiadă" de pe Facebook.

După cum se vede, speranţe sunt. Mai lipseşte doar ca şi sorţii să fie de partea sportivilor. Dacă în istorie Oradea nu şi-a trecut în palmares nicio medalie olimpică, cine ştie, poate a venit vremea acum... 


JUDO ÎN TOP
Alina Dumitru sună "retragerea"

România va avea pe tatami-ul londonez şase reprezentanţi, împărţiţi frăţeşte: trei la masculin şi trei la feminin. Iată-i pe cei şase purtători de chimonouri care ne vor reprezenta la Londra:

Alina Dumitru (categoria 48 kilograme, locul 5 în clasamentul general, cu 970 puncte),

Andreea Chiţu (categoria 52 kg, locul 17, 556 puncte),

Corina Căprioriu (categoria 57 kg, locul 7, 834 puncte),

Dan Fâşie (categoria 66 kg, locul 23, 380 puncte),

Dan Brata (categoria  -100 kg, locul 34, 286 puncte)

Vlăduţ Simionescu (categoria +100 kg, locul 28, 309 puncte).

De precizat că Alina Dumitru (29 de ani), care luptă pentru a-şi apăra aurul de la Beijing, din 2008, a anunţat că ediţia de la Londra va fi ultima la care va participa, pentru că se va retrage din activitate.

Singurele medalii olimpice din istoria judoului masculin românesc au fost cucerite de Mihai Cioc şi Mircea Frăţică, la Los Angeles, în 1984, ambii stabiliţi ulterior în Oradea.


PRONOSTIC
Vom lua 9 medalii!

Analiştii renumitului grup financiar american Goldman Sachs au pronosticat că România va câştiga 9 medalii la Londra, dar numai 3 de aur, şi că nu ne vom clasa mai sus de locul 25. La ultima ediţie, de la Beijing 2008, România a obţinut 8 medalii, din care 4 de aur. Estimările analiştilor băncii americane au la bază performanţele delegaţiilor la precedentele ediţii ale Jocurilor, corelate cu mai multe variabile, ca de pildă potenţialul economic. Americanii susţin că şi în 2012 ai lor vor fi cei mai tari şi că vor câştiga locul 1 şi la total şi la numărul medaliilor de aur. SUA vor obţine la Londra 108 medalii (de aur, argint şi bronz) şi îşi vor păstra avansul de 10 medalii faţă de China (98) înregistrat şi la JO de la Beijing. Statele Unite vor obţine 37 de medalii de aur, iar China 33, potrivit Goldman Sachs.


ŞTIAŢI CĂ...
Olimpiada în cifre

* La ediţia 30 a Jocurilor Olimpice vor participa 10.500 de sportivi, din 146 de ţări, la 302 probe din 26 de sporturi?

* Centrul probelor sportive va fi la Stadionul Olimpic, capacitatea acestuia fiind de 80.000 de locuri. Costurile construirii stadionului se ridică la 486 milioane de lire sterline?

* Celebrul înotător american Michael Phelps a anunţat că se retrage după JO de la Londra?

* Angajaţii MI6 nu au avut dreptul la concediu până după Jocurile Olimpice?

* NBC a cheltuit 4,38 miliarde de dolari pe drepturile de televizare a Olimpiadei până în 2020?

* Armata britanică a anunţat că dacă este cazul ar putea instala rachete pe acoperişurile clădirilor din Londra, în timpul JO?

* Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Jacques Rogge, belgianul care a vizitat şi Universitatea din Oradea, se retrage în 2013, după 12 ani în fruntea organizaţiei?

* Spectatorii de la JO sunt taxaţi cu 23,5 lei pentru o bere mică şi 13 lei pentru un suc la 0,5 litri?

* Orchestra Simfonică din Londra va face playback în timpul ceremoniei de deschidere?

* Organizatorii Jocurilor Olimpice au anunţat că nu vor cheltui tot bugetul alocat competiţiei?

Victor Mihalcea

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
Londra 2012
Succes, sportivilor oradeni !
Postat 28 Iulie 2012, 18:13 de Hai Romania !
A mai fost un oradean ...
A mai fost un oradean Dorin Costras la Olimpiada din 1980 de la Moscova , oradean care este dealtfel cel mai longeviv jucator de polo al echipei nationale a Romaniei . Victore , chiar tu sa omiti ? Care esti un bun profesionist .
Postat 27 Iulie 2012, 23:41 de Un poloist oradean
A mai fost un oradean ...
A mai fost un oradean Dorin Costras la Olimpiada din 1980 de la Moscova , oradean care este dealtfel cel mai longeviv jucator de polo al echipei nationale a Romaniei .
Postat 27 Iulie 2012, 23:36 de Un poloist
nr1
degeaba sinteti invidiosi nu o sa aveti talentul lui manto niciodata el e nr 1
Postat 27 Iulie 2012, 15:02 de nr1
da da
degeaba cine il cunoaste stie ca intre 94 si 98 manto tinea in spate echipa oradea nu va mai da asa portar nici in 100 de ani multumim tibi pt tot
Postat 27 Iulie 2012, 14:51 de coco
Tibor
Dar chiar ? si pe Tibor l-ati uitat ?
Postat 27 Iulie 2012, 14:02 de Sandu
???
dar pe cel mai titrat portar din oradea manto tibor l-ati uitat in gara?
Postat 27 Iulie 2012, 13:50 de john
referendum
Incep cu JOS BASESCU deoarece a incalcat constitutia,a umilit profesorii,a taiat pensiile si salariile profesorilor, a taiat nindemnizatia p;t cresterea copilului, a imbogatit pe UDREA,VIDEANU,BLAGA etc, a vindut flota si a mintit celor din U.E despre tara lui,a infiintat securitatea care sa-l apere,a mintit poporul roman, la adus la saracie.In timp ce majoritatea cetatenilor nu au ce pune pe masa el se lafaie in 2 vile,a incalcat in mod repetat drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor prev de Constitutie,a instigat nerespectarea deciziilor Curtii constitutionale,nu a fost un mediator intre partide ci le-a atitat a inchis spitale iar medicii au ramas pe drumuri, a jignit ziaristii, a risipit banii publici ,a instituit \\\"statul mafiot\\\" pentru aceste motive voi vota impreuna cu toti ai mei DA, adica JOS BASESCU
Postat 27 Iulie 2012, 13:13 de trifa
urări
Mult succes! Suntem mândri de voi!
Postat 27 Iulie 2012, 12:36 de 0m
Ramiro
Pe Ramiro Georgescu l-ati uitat ...si el e oradean si e la Londra ....
Postat 27 Iulie 2012, 09:28 de Sandu
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON