Arcaşii de la Clubul bihorean Menumorut Biharia s-au întors cu rezultate frumoase de la întrecerile Campionatului Naţional de Tir cu arcul, competiţie care s-a desfăşurat în judeţul Suceava, la Rădăuţi, în perioada 28 februarie – 2 martie.
Elevii antrenorului Marin Darna au reuşit să obţină şase clasări pe podium, într-o competiţie ce a reunit la start 99 de sportivi legitimaţi la 12 cluburi din ţară.
La aceste întreceri, ce au fost destinate categoriilor de vârstă sub 18 ani pe diviziile de arc olimpic, compound și barebow, clubul bihorean a deplasat şapte sportivi. Aceştia „au luptat cu dârzenie până la ultima săgeată”, după cum transmite CS Menumorut, reuşind să cucerească, astfel, trei medalii de aur, una de argint şi două de bronz, dar şi două recorduri naţionale.
David Şinca a fost în prim-plan, după ce s-a situat pe primul loc şi şi-a adjudecat medalia de aur în cadrul categoriei barebow U13 individual masculin, reuşind să stabilească şi un nou record naţional. Tot pe primul loc şi medalie de aur a cucerit şi Rayen Găluţ, în cadrul categoriei barebow U18 individual masculin.
De asemenea, medalie de aur, dar și record național au fost obţinute de echipa masculină de la categoria barebow U18MT, compusă din Rayen Găluț, Daniel Ruha şi Dajka Benett.
Pe locul II şi în posesia medaliei de argint a intrat Daniel Ruha, la categoria barebow U18M individual, iar pe cea de-a treia treaptă a podiumului s-au situat: Benett Dajka la categoria barebow U18M individual şi echipa mixtă de la categoria Olimpic U18X, compusă din Andrada Bițiș şi Peli Elod.
Chiar dacă nu au reuşit să se situeze pe podium, rezultate bune au înregistrat şi Peli Elod, clasat pe locul 4 la categoria olimpic U18 individual masculin, Andrada Biţiş, situată pe poziţia a 5-a la categoria olimpic U18 individual feminin, precum şi Karina Koteles, clasată tot pe locul 5 la categoria olimpic U15 individual feminin.
„Felicitări tuturor sportivilor și antrenorilor care s-au întrecut cu fair-play și mulțumiri gazdelor de la CSS Rădăuți pentru buna organizare a acestui concurs”, a transmis Clubul bihorean Menumorut Biharia, la întoarcere.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.