URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 03 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
17 Ianuarie 2019, 12:32

Sânmartin "votează" CET: Locuitorii vor fi chemaţi să se pronunţe dacă vor să se încălzească pe gaz sau cu agent termic furnizat de Termoficare

Sânmartin 'votează' CET: Locuitorii vor fi chemaţi să se pronunţe dacă vor să se încălzească pe gaz sau cu agent termic furnizat de Termoficare PREFERĂ CET. Locuitorii primelor blocuri reabilitate din Sânmartin ar prefera să se încălzească în continuare cu agent termic furnizat de Termoficare decât să investească într-o centrală pe gaz. "Cu reabilitarea termică a blocului pe banii Primăriei în proporţie de 90% şi cu subvenţia acordată la gigacalorie ieşim mai ieftin decât dacă ne-am încălzi pe gaz, care este destul de scump", spune preşedintele Asociaţiei de Proprietari Q1, Gheorghe Juca
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Casele pe gaz, blocurile pe agent termic! Primăria Sânmartin şi-a făcut calculele şi vrea să transforme Termoficare Oradea în principalul furnizor de încălzire al centrului de comună. La fel ca în Oradea, administraţia locală va introduce zonele unitare de încălzire în care consumatorii vor fi legaţi de CET. "Ce se încălzeşte astăzi pe Termoficare rămâne pe Termoficare", explică primarul Cristian Laza.

Zone de Termoficare

Stănel Necula, director Termoficare OradeaComuna Sânmartin se pregăteşte să introducă zonele unice de termoficare după modelul din Oradea. Cerută de furnizorul de energie termică a celor două localităţi, măsura urmează să fie pusă în aplicare de anul acesta. "Termoficare trebuie să aibă garanţia că investiţiile în reţelele din Sânmartin nu sunt bani aruncaţi. Degeaba investim bani grei în lucrări de reabilitare a reţelei dacă ulterior locuitorii renunţă la CET şi se racordează la gaz", argumentează directorul Termoficare, Stănel Necula (foto).

În prezent, CET-ul orădean încălzeşte blocurile din centrul localităţii, hotelurile SC Turism Felix, principalul operator de turism din staţiune, şi mai mulţi agenţi economici.

Vechi de o jumătate de secol, conductele care alimentează comuna şi staţiunea necesită investiţii masive. În ianuarie 2017, pe un ger de -14 grade Celsius, peste 500 de familii, şcolile, grădiniţele şi hotelurile din staţiune au rămas fără căldură din cauza unei avarii. Situaţia s-a repetat iarna trecută şi se poate relua oricând...

CET ia blocurile

Reţelele de termoficare trebuie reabilitate de urgenţă. "Luăm în calcul înlocuirea reţelei magistrale, care are inclusiv porţiuni aeriene, şi redimensionarea ei la consumul real, de la ieşirea din Oradea până în Sânmartin", spune Necula.

Cap la cap, investiţia în reabilitarea conductelor şi a celor trei puncte termice din comună se ridică la circa la 10 milioane lei. Lucrările ar putea fi cofinanţate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice prin programul "Căldură şi confort", dar pentru a putea accesa fondurile, Primăria Sânmartin trebuie să adopte trei strategii referitoare la modernizarea sistemului de termoficare, alimentarea cu energie termică şi introducerea zonelor unitare de încălzire.

Primul studiu, estimat la 100.000 lei, va fi plătit de Termoficare, iar celelalte două, similare ca preţ, de Primăria Sânmartin.

"Toate blocurile vor fi izolate"

Cristian Laza, primar SânmartinDirecţia administraţiei locale e clară. "Avem pregătită toată documentaţia pentru introducerea gazului în zona de case. În schimb, cele 36 de blocuri vor fi încălzite în continuare de Termoficare", spune primarul Cristian Laza (foto).

Odată finalizată, strategia privind introducerea zonelor unitare de încălzire în zona de blocuri va fi supusă dezbaterii publice. Edilul nu are însă emoţii. "Cea mai comodă şi ieftină soluţie de încălzire pentru zona de blocuri este agentul termic furnizat de CET", zice el.

De altfel, primii paşi au şi fost făcuţi. Anul trecut Primăria a reabilitat termic două dintre cele mai vechi blocuri (din 1976), iar anul acesta vor intra în şantier alte trei, lucrările fiind plătite în proporţie de 90% de la bugetul local. Diferenţa de circa 1.300 lei pe apartament, la jumătate faţă de cât au plătit orădenii pentru lucrări similare, e acoperită de localnici. "Până în 2023 toate blocurile vor fi izolate. Consiliul Local are propria firmă. Opt muncitori lucrează la reabilitarea blocurilor, iar anul acesta vor mai angaja încă pe atâţia, pentru a accelera ritmul lucrărilor", zice Laza.

"Ieşi mai ieftin"

preşedintele Asociaţiei de Proprietari Q1, din Sânmartin, Gheorghe JucaSurprinzător, spre deosebire de Oradea, unde instituirea zonelor unitare de încălzire s-a lăsat cu scandal, locuitorii blocurilor din Sânmartin nici nu se gândesc să renunţe la Termoficare. "Ca să te racordezi la gaz îţi trebuie bani pentru acte, pentru centrală, şi nici nu ieşi mai ieftin la factură", argumentează preşedintele Asociaţiei de Proprietari Q1, Gheorghe Juca (foto).

Potrivit acestuia, după izolarea blocului, confortul termic s-a îmbunătăţit considerabil, iar costurile cu întreţinerea aproape s-au înjumătăţit. Întreţinerea unui apartament cu 3 camere pe noiembrie a costat 220 lei. "Înainte, tremuram de frig în casă şi plăteam sute de lei. Acum e mult mai cald şi plătesc mai puţin", zice Juca.

Există însă o explicaţie suplimentară. Spre deosebire de Oradea, unde populaţia plăteşte 276 lei pe gigacalorie, în Sânmartin tariful e subvenţionat de la bugetul comunei astfel încât localnicii plătesc doar 240 lei pe gigacalorie.  "Dacă tragi linie, cu Termoficare ieşi mai ieftin decât dacă te-ai încălzi pe gaz sau pe lemne", spune Juca.

După ani de zile în care au plătit CET-ului pentru servicii scumpe şi proaste, cei 2.000 de locuitori ai blocurilor din Sânmartin n-ar schimba furnizorul tocmai când lucrurile se îmbunătăţesc. Fie şi din comoditate...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Trebuie să fim "duși cu pluta" ca să ne bazăm exclusiv pe ce vor alții să ne dea ...
... ca să-și vândă marfa tot mai puțin vandabilă !?! O să ne încălzim și cu una și cu alta ... că numai prostimea, când o apucă "modernizarea" și "dezvoltarea durabilă", nu știe că având mai multe surse ești la adăpost pe orice "vremea rea" !?!
Postat 18 Ianuarie 2019, 11:33 de CrisDumi
Nu-i bai
Cred că la unii nu a ajuns poștașul cu SOCIALUL.
Postat 17 Ianuarie 2019, 23:39 de Sandu1206
Stupid people!
Cat de idiot sa fii sa accepti agentul termic scump, transportat din Oradea, cand poti sa modernizezi vechiul punct termic din Sanmartin adaugand o centrala pe gaz? Sau de ce nu centrale de bloc, pentru a nu fi nevoie de centrale de apartament, autorizate si racordate individual? Acum e 'ieftin', dar la anu', ce faceti? Va leaga stanel si bolovan de glie. Ce faci Laza? Ale cui jocuri le faci?
Postat 17 Ianuarie 2019, 21:43 de oradeanbihor
Abureala
Posibil sa fie o abureala pentru a NU mai introduce gazul in sinmartin si zonele limitrofe.De aia este necesara pe modelul oradean "zonele unitare de încălzire". Unde se interzice gazul.Ca daca ar avea ambele optiuni,fiecare ar putea opta pentru varianta cea mai avantajoasa.Chiar daca testarea ar costa vreo mie de euro,centrala,racord,avize.In urma unei hipnoze in masa,oamenii ar putea face alegerea gresita si sa treaca pe gaz...vorba derectorului:"Degeaba investim bani grei în lucrări de reabilitare a reţelei dacă ulterior locuitorii renunţă la CET şi se racordează la gaz"
Postat 17 Ianuarie 2019, 21:14 de excalibur
Ii cred chiar tampiti pe tarani?!
Cum sa alegi sa fii robul cet-ului (al unuia nascut mort), sa duci in carca o armata de trantori si sa mai fii si la cheremul lor?!
Postat 17 Ianuarie 2019, 16:03 de pinonel
O prosteala, O aiureala, O belea pe spatele oradeanilor.
O prosteala sa transporti 20-30 de km agentul termic si sa vii sa spui ca e mai ieftin numai unii pensionari pot gandi. Oradenii vor suporta pierderile de caldura si consumurile de transport pe zeci de kilometrii ai caldurii din zona de vest a oarasului pana in Sinmartin-Baile Felix. Era o oportunitate(discutabila) atunci cand exista CET 2 dar in varianta asta numai minti aiurite pot gandi asa ceva. De ce nu construiesc(pe fonduri) un PunctTermic in zona(intre Sinmartin si Felix) care sa asigure pentru Sinamartin si Baile Felix necesarul de ag. Termic.? Pai aunci bolovan+falimentatorul de CETuri ce ar mai manipula? Stiu ca actualmente incalzirea blocurilor se face cu geotermala. Se renunta la ea? Nu poti vinde GCal. in Oradea la acelasi pret ca si in Sinmartin numai daca incarci preturile oradenilor cu pierderile pe zecile de KM. pentru Sinmartin si Felix. Eu cree ca si oradenii ar trebui intrebati daca vor sa plateasca pentru incalzirea din Sinmartin si Felix! Nu? Ce zici bolovane? Ce zici falimentatorule de CETuri?
Postat 17 Ianuarie 2019, 14:44 de scortosul
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7959 RON
  • 1 EUR = 4.9767 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON