URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 01 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ce destin frământat a avut terenul de lângă Aquapark. Când acolo s-a lansat proiectul Mecena, pastorul Tokes Laszlo a făcut scandal pentru că banii ungurimii au fost deturnați cu sprijin politic din Ungaria. Cum necum pe vremea mandatului lui Ilie Bolojan terenul a fost vândut cu 900.000 de euro magnatului Alexandru Mudura junior, care s-a angajat să facă acolo un hotel ba chiar și un centru de afaceri.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, o companie românească a anunțat, la Oradea, că își amână lansarea zborurilor dinspre și către București, vestită inițial, acum o lună, pentru toamna acestui an, așa încât ele vor începe nu pe 15 septembrie, ci pe 1 martie. Un fost controlor de trafic aerian pe aeroportul de aici vestea pe Facebook, nu fără satisfacție, că „Gata cu AnimaWings la Oradea! I-ați crezut? Campania s-a terminat!”...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ați votat la alegerile locale și europarlamentare?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută am arătat că, pentru a se justifica în fața electoratului că au închis păcănelele la sate, guvernanții noștri au călcat efectiv legea în picioare și au revocat autorizațiile valabile ale unor comercianți, aspect care va conduce într-un viitor nu foarte îndepărtat la plata de compensații serioase către acești comercianți.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Diabetul este o boală cu o evoluție lentă și silențioasă, dar hiperglicemia cronică determină o serie de probleme de sănătate, uneori foarte grave. Supravegherea medicală continuă este foarte importantă, descoperindu-se factorii de risc și cei agravanți precum și bolile asociate (hipertensiunea arterială, bolile cardiovasculare, obezitatea), toate acestea cu scopul instituirii unui tratament adecvat.
04 Decembrie 2011, 13:57

Să-i ajutăm să aibă sărbători mai frumoase: Un copil de 7 ani şi o tânără de 18, bolnavi de leucemie, au nevoie de noi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Membriii Clubului Leo Black Eagle au anunţat că vor organiza două acţiuni caritabile pentru a-l ajuta pe Ştefănuţ şi pe Roxana să obţină fonduri pentru a se trata de leucemie.

"Pentru a-l ajuta pe Moşul, membrii Clubului Leo "Black Eagle" vor organiza două acţiuni cu scop caritabil, anume: spectacolul "Când îngerii se ţin de mână..." şi petrecerea "Nu fi singur de Crăciun!"", arată un comunicat din partea organizatorilor.

Spectacolul "Când îngerii se ţin de mână...", pentru băiat, se va desfăşura pe 22 decembrie, începând cu ora 19, în sala festivă a Liceului Teologic Greco-Catolic "Iuliu Maniu" (strada Iuliu Maniu, numărul 5). La doar 7 ani, Ştefănuţ suferă de leucemie şi are nevoie de ajutor pentru a putea beneficia de tratamentul adecvat la Viena. Concertul va fi susţinut în mare parte de tinerii solişti ai Liceului de Artă Oradea care vor interpreta melodii de Crăciun. De asemenea, membrii Clubului Leo "Black Eagle" vor pregăti o surpriză de natură artistică. Costul unei invitaţii va fi 15 lei.

De cealalăt parte, petrecerea tematică pentru Roxana, "Nu fi singur de Crăciun!", se va ţine pe 23 decembrie, începând cu ora 21, în cafeneaua "Fashion Lounge", de pe strada Vasile Alecsandri. "La intrare, fiecare dintre oaspeţii noştri îşi va alege o brăţară (roşie = taken, galbenă = maybe, albastră = single and available). Costul unei brăţări va fi 10 lei", mai arată comunicatul.

La cei 18 ani, Roxana are nevoie de ajutor pentru a se trata în Israel. Pentru a o ajuta, membrii Clubului Leo "Black Eagle" împreună cu cei ai Consiliului Elevilor Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" au organizat o probă cu strângere de fonduri în cadrul Balului Bobocilor din acest an, unde s-au strâns 950 lei.

Invitaţiile şi brăţările pentru petrecerea Roxanei se vor putea procura de la membrii Clubului, în perioada 15-22 decembrie, dar şi la intrare, înainte de începerea evenimentelor.

Mai multe informaţii pe contul de facebook al clubului Leo "Black Eagle" Oradea sau la adresa de e-mail leo.black_eagles@yahoo.com


Cei care vor să doneze bani pentru Ştefănuţ sau Roxana, dar nu pot participa la aceste acţiuni o pot face donând orice sumă de bani în conturile deschise special pentru cei doi.

Pentru Ştefănuţ:

Cont EURO: RO58RZBR0000060012021044
Cont RON : RO70RZBR0000060013784773
(Conturi deschise la Raiffeisen Bank Oradea, titular cont Ghergheles Victor-Viorel, tatăl copilului).

Pentru Roxana:
Cont RON : RO04CECEBH0108RON0573560
Cont EURO : RO62CECEC001946290494211
Cod swift : SWIFTCECEROBUXXX

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6489 RON
  • 1 EUR = 4.9771 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON