URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 14 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Minerii au protestat la Oradea, pe motiv că pensiile lor au fost reduse drastic odată cu noua lege, care pune pe prim plan criteriul contributivității. Ei au mai puțini ani lucrați, pentru că aveau grupa de muncă zero și ieșeau mult mai devreme la pensie. Așa se face că, după noul algoritm, ortacii pierd bani mulți la pensie...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
05 Iunie 2024, 09:15

S-a judecat, a câştigat: Tribunalul a sancționat unul dintre abuzurile primarului Ioan Man din Finiș

S-a judecat, a câştigat: Tribunalul a sancționat unul dintre abuzurile primarului Ioan Man din Finiș Primarul Ioan Man (în centrul imaginii) în timpul campaniei electorale, alături de Ioan Mang și de Aurel Mohan (foto: cititor eBihoreanul)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un localnic din Finiş tocmai a câştigat un proces cu Primăria păstorită, încă, de faimosul „Lintea”, alias Ioan Man, un PSD-ist ajuns de mirul lumii din cauza limbajului colorat şi dat pe mâna procurorilor pentru furt de lemne din pădurea comunei.

Fermierul Boros Lorand s-a plâns inițial procurorilor din Beiuș că edilul a comis un ditamai abuzul, anulându-i o adeverință cu suprafața de teren deținută, necesară pentru încasarea subvenției de la APIA, astfel că în ultimii 3 ani omul a pierdut vreo 5.000 lei.

În ciuda măgăriei evidente, procurorii n-au găsit nicio problemă, dar noroc că judecătorii de la Tribunalul Bihor au fost mai breji și au decis săptămâna trecută contrariul, într-un proces civil deschis în paralel, explicând că Primăria l-a lăsat pe cetățean fără bani în mod nejustificat, prin încălcarea legii.

Ca atare, acum fermierul cere printr-un alt proces ca, pe lângă banii pierduţi, să-i fie acordate și despăgubiri, pe care, bineînțeles, i le va plăti Primăria, nicidecum edilul Man, care nu s-a mai înscris în cursă pentru un nou mandat, dar a băgat-o candidată pe propria nevastă, angajată a instituției.

Culmea ironiei, sloganul ei de campanie este „Dacă doriți schimbare în Finiș, votați Man Apolonia!”. Asta deși e clar că afacerile rămân în familie...


 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Culmea publicitarii politice
In Oradea PSD nu vrea dezvoltare ci 2 ani de pauza, doar intalniri , dineuri ptr oficialitati, sa fie linkste. La Finis sloganul e “daca doriti dezvoltare” vi-o aducem noi. “Daca doriti schimbare”, ha ha ha, votati nevasta vechiului.
Postat 05 Iunie 2024, 14:14 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5471 RON
  • 1 EUR = 4.9752 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON