URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 07 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cred că mai toată lumea a auzit de concitadinul nostru George Haber, ajuns în Sillicon Valley, unde a făcut o frumoasă carieră în IT. De câte ori are ocazia, vine în țara natală și deapănă, cu mult umor și competență, experiențele fascinante acumulate într-o viață de om. Așa a făcut și săptămâna trecută, când la IQ Digital Oradea Summit, o manifestare de mare calitate, ne-a povestit despre planurile sale de viitor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vinerea trecută, în dimineața când Administrația Fondului de Mediu a lansat sesiunea pentru depunerea cererilor în Programul Casa Verde, pentru finanțarea instalării de panouri fotovoltaice și, în premieră, și a dotării cu acumulatori, am simțit gustul frustrării. Nu al invidiei față de cei care le-au înregistrat în mai puțin de 2 minute (am prieteni care au reușit), ci al frustrării că n-am priceput unde am greșit...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
07 Octombrie 2024, 13:22

S-a inaugurat Calea Partizanilor din Apuseni, primul traseu tematic în Ecomuzeul Țara Moților (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sute de oameni au parcurs deja traseul tematic Calea Partizanilor, din Munții Apuseni, dedicat grupului Șușman, de rezistență anti-comunistă, și care oferă o bună combinație de peisaje carstice spectaculoase cu lecțiile de istorie.

Cu hartă digitală

Circuitul are 9 opriri, se întinde pe 10 kilometri și dezvăluie povestea moților care au murit opunându-se dictaturii comuniste. El a fost inaugurat sâmbătă, printr-un eveniment la care au participat principesa Sofia, fiică a regelui Mihai și a reginei Ana, urmași ai familiei Șușman, foști deținuți politici, numeroși studenți, dar și iubitori de istorie veniți din Arad, Bihor, Cluj, Constanța, Iași, Sibiu etc.

Programul zilei a debutat cu o drumeție care a pornit de la Troița Grupului „Șușman” (DJ Răchițele-Doda Pilii, în amonte de Valea Firei), la care au participat sute de persoane. Traseul trece prin locuri ale memoriei în care s-a luptat și s-a murit cu arma în mână, intersectând, deopotrivă, peisaje și fenomene carstice spectaculoase. Calea Partizanilor beneficiază și de suport digital: hartă GPS interactivă și ilustrări audio aferente fiecărui popas, acestea fiind realizate de prestigiosul regizor Nicolae Mărgineanu și de apreciata actriță Maria Ploae.

Complementar traseului, evocarea rezistenței anticomuniste este realizată prin reconstituirea unui adăpost montan, cel folosit de membri ai Grupului „Șușman” în perioada noiembrie 1951 - aprilie 1952 și care a fost amplasat la Piciorul Bătrânii, lângă Poiana Călineasa. Acum, coliba partizanilor este refăcută în același spațiu al memoriei care găzduiește mormântul lui Teodor Șușman.

Mesajul Principesei Sofia

După drumeție, a avut loc o slujbă de pomenire a partizanilor și a familiilor lor, la care a participat și principesa Sofia.

„Mă bucur să fiu alături de voi pe Calea Partizanilor din Apuseni și să comemorăm împreună sacrificiul acestor eroi, în special în lumea de astăzi. Această inițiativă este extrem de importantă pentru noi toți, pentru a ne aminti și a onora reziliența lor. Tatăl meu, Regele Mihai, ne povestea mie și surorilor mele despre curajul și determinarea partizanilor și cum acestea au devenit un simbol al luptei pentru libertate. Era mândru de ei, așa cum este și familia mea, acum”, a precizat Principesa Sofia.

De asemenea, a luat cuvântul și vicepreședintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, Leonard Câmpeanu, care a transmis mesajul doamnei Niculina Moica, președinta AFDPR. Printre invitații care au transmis un mesaj public de apreciere pentru acest proiect al monarhiștilor clujeni s-au numărat și Liviu Mihaiu, renumitul jurnalist și fost guvernator al Deltei Dunării, Alin Moș, directorul Administraţiei Parcului Natural Apuseni (APNA), și Constantin Șușman, urmaș al lui Teodor Șușman.

Traseu din ecomuzeu

Obiectivul memorial-turistic a fost realizat de urmașii martiricei familii Șușman (Constantin și Carmen Șușman) și de Asociația Clubul Monarhiștilor Clujeni, în parteneriat cu Administrația Parcului Natural Apuseni, Fundația „Corneliu Coposu”, Asociația Foștilor Deținuți Politici din România și Asociația Voluntarilor din Ciucea. Proiectul beneficiază de susținerea financiară a Consiliului Județean Cluj și a mai multor donatori (persoane fizice, societăți comerciale, asociații.

„Este o zi a bucuriei și a emoției, pentru că această zi și acest traseu memorial reprezintă un pas înainte pentru a împlini testamentul moral al Lucreției Jurj și a celor pe care eu i-am cunoscut în anii ’90 în Răchițele și în alte sate și care cu toții își doreau ca durerea, ca lacrimile, ca sângele care s-au revărsat în acești munți să nu rămână în uitare. Aceasta este esența motivațională care ne-a condus să facem acest lucru”, a declarat Cornel Jurju, președintele Asociației Clubului Monarhiștilor Clujeni.

Moderatorul evenimentului a fost Călin Roșu, fondator al Asociației Clubului Monarhiștilor Clujeni și unul dintre inițiatorii proiectului.

Traseul memorial Calea Partizanilor din Apuseni este primul traseu tematic care se inaugurează în singurul Ecomuzeu din România. Ecomuzeul Ţara Moţilor a fost înfiinţat de Ziua Europeană a Parcurilor, pe 24 mai 2024, la iniţiativa Administraţiei Parcului Natural Apuseni (APNA) şi prin implicarea a şapte primării din totalul de 18 eligibile: Bunteşti din judeţul Bihor, Arieşeni, Gârda de Sus, Scărişoara şi Horea din judeţul Alba şi Săcuieu şi Mărgău din judeţul Cluj. Din Bihor, mai pot adera primăriile Budureasa, Pietroasa, Câmpani şi Nucet.

Cristina Pușcaș

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5135 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON