Ruinele de la capătul Parcului I. C. Brătianu vor fi demolate pentru a face loc unei parcări. Comisia Municipală pentru Urbanism şi Amenajarea Teritoriului a aprobat săptămâna trecută proiectul de regenerare urbană a amplasamentului propus de Direcţia Tehnică din cadrul Primăriei.
"Proiectul prevede demolarea construcţiilor parazitare existente, realizarea zidului de sprijin spre strada Olteniei, amenajare a 92 de locuri de parcare din care 6 pentru persoanele cu dizabilităţi şi amenajarea unei suprafeţe cu spaţii verzi de circa 1.500 metri pătraţi", au transmis joi comunicatorii municipalităţii.
Spaţiile verzi vor cuprinde arbori şi arbuşti în partea dinspre linia ferată, respectiv gazon şi plante perene în partea dinspre parc.
În paralel cu amenajarea parcării, municipalitatea va reface conductele de canalizare pluvială din zonă şi va monta 11 stâlpi de iluminat public.
Investiţia este estimată la circa 7,4 milioane lei, din valoarea lucrărilor va fi de circa 3,5 milioane lei, iar diferenţa o vor constitui despăgubirile pentru terenul şi construcţiile expropriate pentru amenajarea parcării.
Lucrările vor fi finanţate de la bugetul local cu un termen de finalizare de şase luni.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.