URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 19 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Indiscutabil că piețele volante din Oradea au succes. Poate și pentru că tradiționalele piețe încep să dispară, Nufărul și Ioșia fiind deja două mari cartiere lipsite de așa ceva. Pe de altă parte, nici piețele care au mai rămas încă în picioare nu sunt întotdeauna pe placul mușteriilor. Mare parte dintre țăranii care vând în Rogerius sau la Cetate nu sunt decât niște reselleri, adică revând cu un preț mai mare marfa adusă de la West Market...
Zic şi eu
Adrian Cris
Controversele asupra Inelului Metropolitan de Nord al Oradiei au revenit în actualitate, așa cum era de așteptat, după ce în campania pentru alegerile locale un grup de proprietari din Podgoria și Paleu au organizat nu mai puțin de 5 proteste, lacom instrumentate politic de USR și PSD.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?










De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
17 Septembrie 2024, 13:44

Roxana Mînzatu va fi vicepreședintă a Comisiei Europene. România primește în premieră această funcție

Roxana Mînzatu va fi vicepreședintă a Comisiei Europene. România primește în premieră această funcție Inquam Photos / George Călin
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

România primește, prin Roxana Mînzatu, una dintre pozițiile de vicepreşedinte executiv al Comisiei Europene, a anunțat marți Ursula von der Leyen. Este pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană când România obține un astfel de mandat.

Totodată, conform Spotmedia.ro, României îi este atribuit portofoliul „Competenţe şi Educaţie, Locuri de muncă şi drepturi sociale, demografie”. 

Persoana responsabilă cu acest portofoliu va lucra cu serviciile Comisiei care se ocupă de ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziune, precum și cei care lucrează în educație. Portofoliul presupune și coordonarea unei serii de agenții descentralizate, inclusiv Autoritatea Europeană a Muncii, notează Digi24.ro.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că acesta este unul dintre cele mai importante portofolii, „care va administra o cincime din bugetul UE, mai exact 235 de miliarde de euro”.

„Toți cei care denigrau țara noastră și capacitatea noastră de negociere la Bruxelles au primit astăzi o lecție extrem de dură: niciodată nu e bine să îți vorbești de rău țara peste hotare, ci să te lupți și să contribui la dezvoltarea ei”, a transmis premierul României, pe Facebook. 

Conform propunerilor prezentate marți de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, din echipa ei vor face parte în total 6 vicepreședinți și 20 de comisari. 

„Zero competențe”

Există și critici care spun că poziția primită este una fără prea multă greutate, în contextul în care se spunea că se negocia pentru un portofoliu economic.

„Portofoliul obținut de prim-ministrul Ciolacu este gol de conținut, are zero competențe concrete și este opusul a ceea ce a promis că va obține. La începutul verii, prim-ministrul Marcel Ciolacu spunea că România are șanse reale să obțină portofoliul de comisar european pentru Economie - deținut în prezent de fostul prim-ministru al Italiei, Paolo Gentiloni - și și-a asumat public obiectivul de a obține postul respectiv. (...) Portofoliul obținut de Marcel Ciolacu nu este o victorie, ci este un eșec. România nu avea nevoie de un comisar cu o funcție onorifică, ci de un comisar care poate influența deciziile pe domeniile care contează cel mai mult pentru România”, a transmis europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan. 

De asemenea, Sorin Ioniță, de la ONG-ul Expert Forum, a comentat la rândul său că de fapt Marcel Ciolacu a obținut „exact opusul” portofoliului economic de care vorbea, adică „o chestie de umplutură, fără competențe clare ale UE”. 

Ursula von der Leyen a cerut o femeie

Europa Liberă amintește că Roxana Mînzatu (PSD) a fost propusă de premierul Marcel Ciolacu pentru funcția de comisar european după ce von der Leyen i-a sugerat să nominalizeze o femeie. Propunerea inițială prim-ministrului fusese europarlamentarul Victor Negrescu.

Aceeași publicație subliniază că vicepreședinții și comisarii aleși de von der Leyen vor fi audiați de europarlamentari și este posibil ca unii să fie respinși, așadar numirile nu sunt sigure încă. 

Odată ce fiecare comisar a fost aprobat de către aleșii europeni, aceștia vor vota asupra întregului colegiu de comisari. 

Roxana Mînzatu are 44 de ani și este europarlamentar din partea PSD începând din iunie 2024. Ea a fost președinte al Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, din septembrie 2015 și până în ianuarie 2016, iar înainte de asta a fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene. O scurtă perioadă (iunie-octombrie 2019) ea a fost ministru al fondurilor europene în guvernul condus de Viorica Dăncilă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Principala ei calificare e ca femeie
Nu glumesc. I-a spus Ursula lui Ciolacu ca primim funcția doar dacă propune o femeie.
Postat 18 Septembrie 2024, 07:27 de CivisUlpianum
Felicitari!
E o functie importanta. Succes!
Postat 17 Septembrie 2024, 16:00 de Riviera
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4657 RON
  • 1 EUR = 4.9746 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON