În Bihor, voturile date duminică la alegerile parlamentare încă se numără. La ora 10.30, după centralizarea de către Biroul Electoral Judeţean Bihor a buletinelor din 569 de secţii, din totalul de 655, reprezentând 86%, clasamentul judeţean s-a schimbat.
PNL Bihor rămâne pe locul 1, cu 34,59% din voturi la Camera Deputaţilor şi 36,19% la Senat, însă pe locul doi nu mai este UDMR, ci PSD.
Potrivit datelor BEJ Bihor, PSD a obţinut 19,5% voturi la Deputaţi, respectiv 20,17% voturi la Senat. UDMR a obţinut, la Camera Deputaţilor, 16,71% din voturi, iar la Senat 16,89%.
Locul patru în clasamentul judeţean este ocupat de AUR, care îşi menţine avansul faţă de USR-PLUS: la Camera Deputaţilor, Alianţa pentru Unirea Românilor a obţinut 8,95%, iar la Senat 9,10%.
Datele parţiale mai arată că, în Bihor, USR-PLUS a atras 7,63% din voturile pentru viitorii deputaţi, respectiv 7,55% pentru următorii senatori.
Celelalte partide au scoruri sub pragul electoral de 5%. De pildă, PRO România are, la Camera Deputaţilor, 3,91%, iar la Senat 3,68%, iar PMP 2,62% la Deputaţi şi 2,30 la Senat.
Potrivit judecătoarei Florina Crişan, preşedinta BEJ Bihor, în următoarele ore vor fi făcute publice rezultatele finale ale scrutinului.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.