URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 03 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Ianuarie 2025, 16:58

Revelionul la rulotă: Mai mulți „rulotiști” au sărbătorit trecerea în noul an într-un ștrand cu apă termală de lângă Oradea (VIDEO)

Revelionul la rulotă: Mai mulți „rulotiști” au sărbătorit trecerea în noul an într-un ștrand cu apă termală de lângă Oradea (VIDEO) (sursa foto: capturi Știrile Pro TV)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Peste 20 de proprietari de rulote din vestul României, dar nu numai, au petrecut noaptea dintre ani sub cerul liber.

Comunitatea de „rulotiști”, cum își spun ei, obișnuiește să sărbătorească Revelionul împreună într-un alt camping, iar în acest an au ales ștrandul termal de la Livada, lângă Oradea, unde au petrecut ultimele clipe din 2024 și primele din anul nou, scrie site-ul stirileprotv.ro.

„Pentru că ne plac oamenii, ne place anturajul”, a explicat decizia una dintre turistele venite cu rulota în Bihor.

Proprietarii de rulote au venit din mai multe județe ale țării, inclusiv Sălaj, Cluj și Mureș, și și-au gătit mâncarea pentru noaptea de Revelion la ceaun ori pe grătare.

Pe lângă că și-au povestit aventurile din timpul anului, îndeosebi drumurile făcute cu rulotele, oamenii s-au relaxat în apa caldă din bazinele ștrandului, la care au avut acces nestingheriți, dat fiind că erau musafirii campingului. „E foarte bine, mai bine ca la munte, apa termală față de zăpadă e departe”, a mărturisit un turist.

Ștrandul termal din Livada, aflat la circa 14 kilometri de Oradea, are două bazine, ambele cu apă termală forată de la 2.400 de metri adâncime.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7959 RON
  • 1 EUR = 4.9767 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON