URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 03 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
Scandalul începutului de an este, în Oradea, conflictul preotului Ciprian Mega cu episcopul Sofronie Drincec, unul în care ortodocșii, și nu doar ai locului, se împart de o parte și de alta. Preotul, suspendat de la amvon pentru o lună, dar și de la șefia parohiei, iar în plus trimis în „cercetare disciplinară bisericească” cu riscul caterisirii, își acuză ierarhul de păcatul sodomiei, căci l-ar prigoni de dragul unui consilier „iubit”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
30 Decembrie 2024, 16:00

Revelion în centrul Oradiei: Petrecere cu DJ și focuri de artificii. Traficul auto va fi restricționat

Revelion în centrul Oradiei: Petrecere cu DJ și focuri de artificii. Traficul auto va fi restricționat foto: Emil Boțcău - arhiva
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Orădenii care vor să își petreacă noaptea dintre ani în Piața Unirii pentru a asista la petrecerea pregătită de DJ Andrew Dum și focul de artificii pregătit de Visit Oradea vor trebui să își lase mașinile la limita centrului istoric.

Fără mașini spre Piața Unirii

Pentru desfășurarea evenimentului în condiții de siguranță, traficul auto în zona centrală va fi restricționat între orele 23 – 02.

Potrivit unui comunicat trimis luni de reprezentanții municipalității, circulația rutieră va fi blocată începând de la intersecția străzii Independenței cu Parcul 1 Decembrie până în dreptul Podului Ladislau.

„Accesul autoturismelor în parcarea subterană de pe strada Independenței va fi interzis în acest interval, însă șoferii care au mașinile deja parcate vor putea ieși pe contrasens”, a mai transmis Primăria Oradea.

În plus, în același interval orar, traficul auto va fi restricționat pe mai multe direcții.

Spre exemplu, în Piața Ferdinand, autovehiculele care vin dinspre strada Iosif Vulcan vor putea circula doar către strada Patrioților. Circulația pe strada Patrioților va fi complet închisă, iar Podul Ladislau, pe care este de așteptat să se adune o parte dintre orădenii care vor să vadă focul de artificii, va fi închis traficului auto.

La fel, potrivit comunicatului, „accesul în Piața Unirii dinspre strada Tudor Vladimirescu va fi interzis de la nivelul Policlinicii Tudor Vladimirescu” (vezi mai jos).

Petrecere cu DJ și foc de artificii

După cum BIHOREANUL a mai anunțat, municipalitatea orădeană va organiza în noaptea dintre ani, prin Visit Oradea, în Piața Unirii un spectacol de muzică și artificii denumit Nouveau Year Party 2025.

Petrecerea va începe la ora 22 pe ritmurile electrizante ale pieselor care vor fi mixate de DJ Andrew Dum. Spectacolul va culmina la miezul nopții cu un foc de artificii care se va desfășura pe o coloană sonoră antrenantă.

Pe parcursul nopții în Piața Unirii vor funcționa două baruri cu băuturi reci și calde, precum și roata panoramică (foto jos) din fața Bisericii cu Lună. Potrivit organizatorilor, roata va rămâne funcțională până pe data de 2 ianuarie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7959 RON
  • 1 EUR = 4.9767 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON