Cum arată evenimentele săptămânii trecute prin ochii lui Bihorel:
Luni
Vio către Ghiusi. "Am văzut că aţi făcut referendum ca să mutaţi centrul unei comune". "Adevărul e că la noi toate comunele seamănă între ele, de parcă ar fi vorba de comuna primitivă. Am vrut să mutăm centrul de comună într-un sat unde noi avem majoritatea, să ştie ţăranii din ce parte bate vântul".
Marţi
Fostul secretar de stat de la Justiţie a revenit la avocatură după o experienţă uluitoare în sistemul bugetar. "Prima măsură la sosirea mea la Minister a fost să cumpăr o perniţă pentru fiecare angajat, ca să poată dormi cu capul pe tastatură". "Şi alte măsuri?". "I-am dotat pe toţi cu supozitoare, că-i doare undeva de problemele ţării".
Citiți mai mult pe Blogul lui Bihorel!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.